Pietrele care vorbesc

19.01.2014 03:46

Sfinxul din antichitate (denumire probabil provenită de la egipteni: Shespankh = statuie vie) reprezenta o fiară cu aspect leonin, având capul unui faraon. Erau, în general, un simbol masculin al forţei, al tăcerii enigmatice, al unui surâs sigur de sine, vag-etern. Cea mai vestită reprezentare a lor era Marele Sfinx din Valea Gizeh, plasat acolo, se spune, drept paznic al galeriilor apusene, de unde se credea că începe soarele să pornească, împreună cu sufletele morţilor, către asfinţit. La greci, care l-au preluat cam cu un mileniu mai târziu, sfinxul avea o reprezentare feminină. La aceştia simboliza taina în sine, sub aspectul unei leoaice având cap de femeie, aripi şi sâni.

La noi, denumirea aceasta de sfinx dată megaliţilor carpatici (doar în Carpaţii Meridionali), larg răspândită în ultima vreme, este suspectată de anumite influenţe culte, deoarece a apărut abia prin anul 1936. Ne vom limita să abordăm în cele ce urmează doar megaliţii carpatici cu numele de sfinx, fără a intra în detalii asupra toponimiilor.

1) Sfinxul de la Piatra Arsă. Se află la marginea abruptului de la Piatra Arsă (din platoul Bucegi), având forma unui foarte frumos megalit carpatic de tip sfinx. Este extrem de greu de observat, fiind vizibil doar dinspre est, privindu-l numai din Valea abruptului.

2) Sfinxul din Bratocea. Cei care aleg calea camioanelor când merg spre Braşov pe la Babarunca, după ce vor trece de serpentinele de pe muntele Balabanu şi vor ajunge la Pasul Bratocea (1263 de metri), le va apare în faţă culmea muntoasă a Bratocei, dintre care ultimul colţ – dar şi cel mai spectaculos este tocmai Sfinxul din Bratocea.

3) Sfinxul de la Pietrele lui Solomon. Pe vechea scurtătură care ducea pe vremuri la Poiana Braşovului există o zonă numită „La Pietre” sau „La Pietrele lui Solomon”. Aici, stâncile ruiniforme, având surprinzătoare aspecte care aprind imaginaţia şi nasc tot soiul de simulacre, au incitat şi imaginaţia localnicilor şcheeni care au fabulat tot felul de povestiri despre vremuri de mult apuse, despre oameni şi întâmplări mai mult sau mai puţin fantasmagorice -, dar întotdeauna legate de asemuiri în piatră: turnuri, stane, urme de paşi gigantici ori de copite de cai năzdrăvani ce sar de pe un munte pe altul, sfincşi, lei ş.a. Este vorba, în fapt, chiar de un cult al pietrei. Printre cele mai cunoscute simulacre de aici amintim megalitul carpatic Sfinxul de la Pietrele lui Solomon.

4) Sfinxul de la Stânişoara. Toponimele din folclorul local din jurul masivului Cozia demonstrează continuitatea unor tradiţii pastorale care se pierd în negura timpurilor: Fruntea Oii, Ciobanul, Zăvodul, Căprăriile, Măţăriile ş.a. În Cozia există până în prezent peste 30 de stânci antropomorfe sau zoomorfe de diverse dimensiuni, majoritatea postate în vecinătatea străvechilor poteci ciobăneşti care străbat muntele Cozia. Le-am dat numele cel mai potrivit formei ce o reprezintă (sublinierea noastră). Iată şi o listă a celor mai reprezentative chipuri de piatră din Cozia: înţelepţii, Moşneagul, Bufniţa cu pui, Tătarul, Omul cu glugă, Dacul, Femeia cu coc, Dochia, Băiatul cu fata, Ursul, Bărbosul,  Uriaşul din Foarfecă, Zăvodul,  Cleopatra, Haiducul, Ţuguiatul, Vidra, Vânătorul şi câinele, Faraonul, Animal preistoric. Însă, peste toate acestea, tronează Sfinxul de la Stănişoara.

5) Sfinxul de la Topleţ. Acest megalit carpatic, numit alteori şi Sfinxul Bănăţean, este de multă vreme intrat în toponimia populară adeseori şi sub numele de „Moşul”, sau acela generic de „Iorgovan”. Zona e foarte bogată în folclor, fiind vorba peste tot de: comori, peşteri sacre, opincile lui Novac, luptele cu romanii, sau de sora lui Decebal luată ostatică, împreună cu fiul ei, la Roma… Mai sunt pomeniţi maurii (?!) lui Troian, dar şi multe altele. Alteori regăsim megalitul sub numele de „Iovan Iorgovan” sau „Iorgovan Viteazul” -, identificat uneori cu zeul Hercules. Stranie coincidenţă să fie identificat aici Hercules, tocmai lângă Băile lui Hercules…

6) Rezervația naturală Sfinxul Lainicilor cu o suprafață de 1 ha. a fost declarată arie protejată  și este inclusă în Parcul Național Defileul Jiului.

Aria naturală aflată în trecătoarea Lainici reprezintă o zonă montană în Carpații Meridionali, între grupa muntoasă Retezat-Godeanu și Munții Parâng, în a cărei teritoriu se află o formațiune geologică (stâncă) de forma unui sfinx.

 

Istoricul Nicolae Densuşianu, fără să fi vizitat megalitul aflat într-o zonă ce aparţinea pe atunci Austro-Ungariei, îl descrie totuşi: „Figura împietrită a lui Hercule nu putea să fie decât o statuie primitivă, săpată în stânca vie, ce în epoca preistorică a fost dedicată acestui mare erou, al cărui cult era odată atât de puternic în părţile Cernei şi unde astăzi . Fapt cert este că asemenea megaliţi carpatici au fost cunoscuţi/recunoscuţi de vechile populaţii montane de aici şi că – mai ales – ar exista posibilitatea ca şi altor populaţii din diverse arealuri în care strămoşii noştri au roit să le fi servit drept model. Iar, în sprijinul respectivei idei, nu putem bagateliza cunoscuta declaraţie a savantului peruan Daniel Ruzo: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de astăzi”.

E o datorie sacră a fiecărui român, să ia cunoștință de istoria sa și să-și iubească neamul!”

Nicolae Iorga

Consultând un manual de clasa a XII-a, de Istoria Românilor, al unei anume edituri, am observat că într-un mod straniu, istoria noastră, începe cu romanizarea… O astfel de abordare, ar trebui totuși să ridice întrebări oricărui elev. Ce s-a întâmplat pe aceste pământuri înaintea erei noastre, știind că romanizarea a avut loc în secolele II și III e.n. Nu exista nici o populație, n-au lăsat absolut nimic notabil în urma lor, astfel încât să fie amintite într-un manual de istorie pentru elevi care probabil se pregătesc să urmeze o instituție de învățământ superior în domeniul istoriei?

Grava omisiune este parțial și doar minor îndreptată de un manual al unei alte edituri, care începe istoria ceva mai devreme amintind despre daco-moesienii secolului VII î.e.n. Cu toate că vechile manuale școlare, erau mai complete în ce privește datele despre civilizația antecreștină de pe aceste meleaguri, există lucruri foarte interesante, care din păcate nu sunt admise nici în cercurile mari de istorici, arheologi sau academicieni. Istoria acestui neam, ar trebui să iasă totuși la iveală și mă refer la istoria reală a acestui popor, nu cea care ne este turnată pe gât în școli, așa numite instituții de stat și care ar trebui să țină la imaginea și istoria a propriilor cetățeni.

Acest demers pleacă din dorința de a arăta fața ascunsă sau mai bine zis, ocultată voit a acestui popor. Prea mulți tineri își denigrează propria țară și propriul neam, folosind cuvinte scabroase și fiindu-le rușine de tot ceea ce este românesc.

Aflați dragi concetățeni, care vă aruncați țara și neamul la groapa de gunoi, că nu suntem nici proștii satului, nici hoții sau tâlharii Europei ci suntem urmașii unei civilizații cu mult superioară nouă, celor din ziua de azi, asta mai ales din punct de vedere spiritual. Dacă ne-am apleca fiecare dintre noi mai mult asupra propriei identități, poate împreună am putea reconstrui un puzzle, ale cărui piese zac acoperite de praf în cămara indiferenței și care ne-ar face să ne privim dintr-o cu totul altă perspectivă, ca popor și ca stat.

Și pentru a intra mai abrupt în subiect, voi prezenta câteva lucruri pe care le-am găsit eu, în cărțile pe care le-am citit, în informațiile care le-am cules de pe internet sau la fața locului.

Așadar, cine erau strămoșii care au locuit aceste pământuri acum multe mii de ani? Într-adevăr foarte puține informații scrise apar despre locuitorii acestei zone, carpato-dunărene, și, cu toate acestea, cine caută va găsi, chiar dacă multe dintre ele au fost distruse.

Problema dispariției scrierilor despre strămoșii noștri poate fi explicată prin câteva evenimente care au avut loc în istorie.

Primul l-ar putea constitui incendierea Bibliotecii din Alexandria  de către romani. Probabil vă întrebați de ce ar apărea scrieri despre daci în arhivele unui oraș din Egipt. Țineți cont că folosesc condiționalul, deci rămâne totul la nivel de ipoteză, una foarte plauzibilă totuși, din punctul meu de vedere. Astfel, după Nicolae Iorga, în urma analizelor chimice, s-a demonstrat că peste 30% din aurul faraonilor egipteni era de proveniență din Munții Apuseni. Interesant? Cel puțin! Putem logic presupune că documente sau scrieri despre civilizația care a asigurat acest aur trebuie să fi existat și foarte probabil în această bibliotecă de la Alexandria.

Apoi, în urma Marii Schisme, din anul 1054, documentele s-au împărțit între Roma și Bizanț. Ulterior, Bizanțul sau Constantinopolul a fost cucerit de către turci, musulmani după cum bine se știe, care au distrus arhivele bisericești și implicit scrierile vechi românești.

În Transilvania, sub ocupația ungară și apoi austro-ungară, au existat mai multe momente în care documentele despre civilizația care s-a născut aici în urmă cu multe mii de ani, trebuiau distruse pentru a nu constitui ghimpi pentru autorități.

Ca urmare, ne îndreptăm ochiul, asupra altor vestigii.

Primul despre aș dori să vorbesc este așezământul de cult de la Șinca Veche, județul Brașov. Locașul este săpat în întregime în piatră, are două altare, nespecific tradiției creștine și se consideră că are o vechime de aproximativ 7000 de ani. Interesant este faptul că într-unul dintre altare se găsește un profil de bust, considerat aparținând lui Zalmoxis, iar într-o firidă este scrijelită în piatră o hexagramă, cunoscută mai bine ca Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon. Surpriza nu se oprește aici. În interiorul hexagramei, este desenat simbolul Yin-Yang… (?!) Bineînteles autoritățile statului și Biserica Ortodoxă nu consideră nimic ciudat în aceasta și mai mult se încearcă ascunderea dovezilor despre acest templu precreștin și  încetățenirea faptului că ar fi un lăcaș creștin. La momentul când am făcut noi pozele, simbolul Yin-Yang nu se mai zărea, ori unghiul sau lumina nu au fost adecvate.

Cine nu dorește să se cunoască despre istoria reală a acestui loc și de ce? Care este simbolistica? Observăm două însemne aparținând unor civilizații diferite, reunite pe acest teritoriu. Sau să fie vorba de altceva? Cei care au aplecare spre domenii considerate oculte, pot înțelege faptul că cele două simboluri au o rezonanță universală și nu se exclud. Deși hexagrama este considerată pecete a poporului evreu, totuși acest însemn are un sens ezoteric profund, prin urmare transcende națiunile, reprezentând legătura omului cu Dumnezeu, cu Creatorul. Explicația ezoterică sună cam așa: triunghiul cu vârful în sus, semnifică înălțarea omului către Dumnezeu, iar triunghiul cu vârful în jos semnifică coborârea lui Dumnezeu spre om. Cred că simbolul Yin-Yang nu are nevoie de prezentare, iar lumea cunoaște, că reprezintă cele două energii primordiale Yin (feminin/negativ-corespunzând nopții), Yang (masculin/pozitiv-corespunzând zilei), simbolizând echilibrul perfect al lumii. Un alt lucru care ar putea fi amintit despre hexagramă, este că aceasta ar putea fi o reprezentare bidimensională a stelei tetrahedronice, ducându-ne cu gândul la civilizația vechilor atlanți.

Ce fel de cunoștințe aveau cei care au construit și folosit acest așezământ putem deocamdată doar bănui. Dacă a fost într-adevăr un locaș în care se defășurau ritualuri cu caracter ezoteric, pot să vă spun din proprie experiență că locul se pretează pentru așa ceva. E cunoscut faptul, că astfel de ritualuri se practică în zone puternic încărcate energetic, în sens pozitiv. Senzația pe care am simțit-o în acest loc a fost una de calm profund, o stare generală de bine, ca și cum o energie benefică îți invadează subtil corpul.

Din păcate indiferența autorităților pentru acest vestigiu antecreștin extrem de important, au făcut ca micuțul locaș să cadă pradă barbariei unor vizitatori, care au ținut cu tot dinadinsul să-și lase semnătura pe stânca fragilă.

Venind mai la nord, în Munții Călimani se regăsesc niște formațiuni vulcanice, denumite stiințific martori vulcanici. În principal, se găsesc aglomerate în câteva zone, vf. Ciungetu, Rusca și Tihu, Cetatea Pietrele Roșii și cea care interesează cel mai mult, constituită ulterior ca și rezervație geologică este platoul 12 Apostoli și vf Lucaciu din vecinătate. De ce suscită aceste zone un interes special, o reprezintă tocmai faptul că sunt puncte energetice pozitive pe harta României și mai mult decât atât, foarte multe dintre  formațiuni au forme ce seamănă izbitor cu figuri umanoide sau de animale. Chiar dacă oficial se admite doar faptul că aceste figuri sunt eroziuni ale naturii, pe panourile din Parcul Național Călimani, apare și ipoteza că formele ar putea fi opera unor stramoși ancestrali. Legendele spun că în special zona 12 Apostoli și vf Lucaciu din vecinătate erau sanctuare păgâne. Cea mai impresionantă dintre formațiuni, rămâne cea denumită Moșul, ce are trei fațete distincte, toate de formă umanoidă.

Ansamblurile geologice din Călimani, ne duc cu gândul la civilizațiile megalitice și au susținere la noi în țară datorită altor sfincși sau formațiuni stâncoase antropomorfe sau zoomorfe, cel mai cunoscut fiind ansamblul din Munții Bucegi, Sfinxul și Babele, dar și Sfincșii de la Bratocea sau Topleț. 

 

Rămânând în zona Călimanilor, la o distanță mică de zona 12 Apostoli, pe Valea Paltinu sunt descoperiți în anul 1987, de către Claudiu Pata, elev în clasa a XIIa pe  atunci, patru megaliți inscripționați cu simboluri necunoscute, unele dintre ele fiind identificate ulterior ca reprezentând simboluri solare. La fața locului a sosit profesorul Traian Naum, care a scris și o monografie a munților Călimani și a decis să aranjeze transportul pietrelor cântărind fiecare mai mult de o tonă, la muzeul din Vatra Dornei. Acolo au fost lăsate să zacă, umplându-se de praf, fără a fi expuse. Mai mult, una din ele a dispărut fiind pusă în temelia unei construcții de unde nu a mai putut fi recuperată. Tatăl lui Claudiu, domnul Vasile Pata, a decis să aducă pietrele acasă, aranjând un mic Muzeu al Megaliților în curtea proprie sub un șopron. Un “Bravo” cu “Felicitări” autorităților total indiferente care permit ca istoria să zacă necunoscută, în temeliile unor case sau în subsoluri de muzee, neștiute de nimeni. Respect total, pentru familia Pata din satul Gura Haitii și demersul acestora.

Megaliții sunt datați a fi din mileniul IV î.e.n. Perfecțiunea cercului solar surprinde o minte obișnuită să creadă că aceste pământuri erau locuite doar de barbari…