Acasă > PEISAGII

PEISAGII

24.09.2013 07:59

Pelasgii din partile de Nord ale Dunarii si Marii Negre, din Dacia Presistorica de Nicolae Densusianu

April 4, 2013

Titanii (Titanes, Titenes)

Cei mai vechi si mai gloriosi intre toate triburile pelasge au fost titanii. Ei sunt numiti la autorii vechi genus antiquum Terrae si Terrae filli.

Dupa Theogonia lui Hesiod, cei dintai copii pe care i-a nascut Terra sau Gaea, cu Uran, au fost titanii, doisprezece la numar, sase barbati si sase femei; iar numele lor eurau urmatoarele: Oceanos Coeos, Crios, Hyperion, Iapetos, Cronos (Saturn), Rhea, Tethys, Themis, Thia, Mnemosyne si Phoebe.

De fapt, cele mai multe din aceste numiri reprezinta numai simple personificari de regiuni geografice, de rauri si de munti (Hyperion, un cuvant al carui inteles este „om de dincolo”, reprezenta regiunea de peste munte, Transilvania de astazi sau „tara de dincolo”). Vechea familie a titanilor se compunea astfel din 12 ginti. Patria titanilor a fost, dupa toate traditiunile istorice, in partile de nord ale Thraciei, langa raul Oceanos Potamos. Cel dintai titan si poarta numele de Oceanos, adica Istru.

Ca descendenti din genul titanilor erau considerati hiperboreii, cari locuiau, dupa cum stim, in nordul Dunarii de jos. Atlas, regele cel putrnic al hiperboreilor, care mai tarziu a fost prefacut intr-un munte imens, era si dansul un titan; ori cu alte cuvinte, tribul dominant in regatul sau il formau titanii. Latona, virgina hiperboree, care, fiind persecutata de Junona, pribegeste in lume si apoi naste in insula Delos pe Apollo si pe Diana, era si dansa fiica unui titan.

Titanii au avut in istoria primului imperiu pelasg un rol foarte insemnat. Ei formeaza cea mai veche, cea mai nobila si mai energica clasa in ierarhia sociala din timpul lui Uran si Saturn. Cei dintai regi ai statului pelasg erau din familia titanilor. Titanii administreaza toate functiunile publice. Ei sunt totodata si capeteniile religioase ale statului pelasg, din care cauza erau numiti si zei titani. Titanii formeaza pe langa regii vechi pelasgi un consiliu patriarhal de stat, intemeiat, pe de o parte, pe dreptul divin, pe de alta parte, pe vechimea familiilor. Titanii detroneaza pe Uran si dau imperiul lui Saturn; apoi sustin o lupta grea de zece ani cu Saturn in contra lui Joe. Insa Saturn este invins si Joe ocupa tronul lui Uran.

Nemultumiti de aceasta schimbare, titanii se ridica din nou sub conducerea lui Atlas, ca sa alunge pe Joe din imperiu si sa restituie in domnie pe Saturn. Insa destinul le este nefavorabil. Ei sunt invinsi a doua oara si acum clasa lor intreaga e exterminata. Unii sunt inchisi intr-o pestera adanca si vasta, numita Tartaros iar altii parasesc regiunile de langa Istru, emigreaza si se risioesc prin diferite tinuturi pelasge.

Lupta titanilor cu Joe se intampla in padurile de la Tartesiu, langa Cerna, adica pe teritoriul vechii Dacii, in aceiasi regiune care, la Homer, figureaza sub numele de sidereiai pylai sau in muntii de langa cataractele Dunarii.

De asemenea, aflam la Dio Cassiu urmatoarea traditiune: „Generalul roman Crassus, in lupta ce o avuse cu getii (a.29-28 i.e.n.) prinse pe fratele regelui Dapyx (Dabigia), apoi dansul pleca asupra pesterii numite Cira, o caverna vasta si puternica, unde se retrasese un mare numar din locuitorii acestui tinut, luand cu dansii obiectele lor cele mai pretioase si turmele lor; in aceasta pestera, dupa cum ne spun legendele, isi cautase refugiu titanii, cand au fost invinsi de zei”.

Etimologia si forma numelui de Titan nu e greceasca. In ce priveste vechiul inteles al acestui cuvant, Homer ne spune ca titanii erau „protoparintii zeilor si ai oamenilor distinsi”; iar in imnul orfic al 37-lea, titanii sunt numiti protoparintii parintilor nostri, emeteron progonoi pateron. Avem, asadar, explicatiunea cuvantului Titanes cu intelesul de patres si progenitores. Etimologia acestei numiri se reduce, astfel, dupa forma si semnificatiunea sa, la radicalul tata sau tetta, tata sau parinte. Rezulta, asadar, ca terminul de Titanes, dupa originea si intelesul sau, este identic cu forma romaneasca tatani (pluralul de la tata).

Cu alungarea lui Saturn din imperiu inceteaza si rolul politic al asa-numitilor titani. Clasa lor cea numeroasa, avuta, puternica si superba este stinsa cu desavarsire. Unii sunt nimiciti in marele razboi civil, care se termina cu catastrofa de la Tartesiu, altii sunt inchisi in pesteri intunecoase (Tartaros), iar aceia cari putura sa scape de mana invingatorilor sunt siliti sa-si caute o noua patrie. Unii se refugiaza in Italia, altii se risipesc prin Elada, Asia Mica, Hispania si prin partile de nor ale Europei (Germaniei).

Intre cele mai vechi triburi ale Romei, traditiunile istorice ne amintesc pe asa numititi tatienses (taties, titienses si tities).

Acesti tatieni formau dimpreuna cu alte doua triburi, numite ramnes si luceres, cea mai avuta, cea mai nobila si mai inalta clasa sociala a Romei vechi. Ei poarta numele de patres, mai tarziu patricii si sunt considerati ca antiquissimi cives. Toate afacerile publice ale statului roman erau pe mana acestor patres. Ei singuri administreaza, in curs de mai multe secule, toate demnitatile preotesti, civile si militare. La inceput, ei se considerau ca singurii mijlocitori intre zei si stat; erau un fel de Titenes theoi. Ei formau, in statul roman, un consiliu permanent de guvernamant. Ei aveau dreptul sa desemneze pe succesorul regelui. Lor li se cuvenea deciziunea asupra razboiului si pacii. Superbi pe gloria lor cea veche, ei se considerau, in fine, o clasa de alt neam si de un alt sange decat ceilalti cetateni saraci, neculti si de ordine obscura, pe care ii numeau plebs. Numele lor traditional si privilegiat de patres este amintit si incel XII Tabule: Ne patribus cum plebe connubium sit.

Originea aceste institutiuni patriarhale, a acestui senat compus din reprezentantii unor anumite familii vechi, era fara indoiala anterioara epocei lui Romul. Ea apartinea organizarii primitive a societatii pelasge. Ori, cu alte cuvinte, constitutiunea fundamentala a Romei era aceea pe care o avuse pelasgii in timpul titanilor.

Poetul Persiu numeste pe patrici ingentes Titos, o aluziune evidenta la vechii tatienses, taties sau tities si la originea lor din genul cel puternic si ilustru al titanilor.

Poporul roman, ne spune Suetoniu, mai numea pe acesti patres si orcini, adica cari au fost odata inchisi in Orcus sau Tartaros; iar Plutarch scrie ca li se atribuie si epitetul satiric de charonitae, adeca cari trecuse odata cu barca lui Charon in Tartaros sau Infern. In fine, poetul Juvenal face o aluziune ironica la acei romani, desigur patricieni, cari isi reduceau originea lor la vechii titani. Mai notam aici ca Pisa, unul dintre cele mai vechi orase etrusce, inca a fost intemeiat de o colonie de emigranti din partile orientale ele Europei, numiti teutani.

Ne aflam asadar in fata unui fapt istoric pozitiv. Vechiul trib roman cunoascut sub numele de tatienses (taties, tities si titienses) constituia numai o mica grupa din gintea cea puternica si glorioasa a timpurilor pelasge, numita Titanes sau Titenes, o comunitate de familii, cari, scapand din razboiul cel , trecuse in peninsula italica si se stabilise acolo langa un alt fragment de ramni sau arimi, emigrati si acestia de la Dunarea de jos.

Alte resturi din tribul cel nobil si faimos al titanilor le aflam risipite in jurul Marii Egee.

Dupa cum ne spune Philocor, unul din vechii titani se asezase in Attica.

Un urias puternic, cu numele Tityus, fiul al Gaeei, este amintit ca rege al Eubeii.

Un frate al regelui Priam de la Troia poarta numele de Tithonus.

In Gallia, aflam pe un principe barbar Tatinos.

In fine, un trib cu numele de titti (dittani) ne apare pe teritoiul Hispaniei inca in timpul cand aceasta peninsula nu era cucerita de romani. Ei aveau o deosebita simpatie pentru poporul roman; tot astfel si parintii Romei pentru ei. Legatii lor sunt admisi in senat si, cu toate ca erau barbari, li se permitea sa vorbeasca in limba lor nationala.

Reminiscente despre numele vechilor titani de la Dunarea de jos ni s-au pastrat si in documentele medievale ale Ungariei; un sat cu numele Tathen este amintit la 1295, in apropiere de Buda, azi Teteny. Un alt sat Tathun se afla, pe la 1279, in comitatul Simigiu. O familie avuta si puternica de comiti, ale carui posesiuni se aflau intre raurile Drava si Sava, este amintita in documentele Ungariei sub numele genus Thethen; iar unul din membrii acestei familii poarta numele de Deschen (Deacian?).

In fine un Tetenius ne apare pe o inscriptiune romana din Dalmatia.

Venim acum la patria cea legendara a titanilor, la teritoriul Daciei.

In traditiunile poporale romane, vechii titani figureaza sub numele de tatari. Despre acesti tatari se spune ca formase odata un popor puternic. El locuise pe pamantul Tarei-Romanesti dupa uriesi si inainte de romani; iar dacii, cari se aflau la munte, erau numai un fel de tatari.

Acestor tatari vechi li se atribuie diferitele resturi de olarie primitiva (neolitica) ce se gasesc pe teritoriul tarei; mormintele cu petre mari, nelucrate; chiliile sapate prin stanci; cetatile vechi de pamant si de zid; fantanile si conducatele de apa, ce se descopar prin ruinele acestor fortificatiuni; caramizile groase, pe cari le scot taranii cu plugurile de pe campurile de aratura; caldaramurile sau drumurile impietrite; movilele cele mari, ce se intind in siruri lungi catre Dunare si catre partile de jos ale Moldovei; in fine, un numar insemnat de sate pustiite, pe unde se gasesc resturi de constructiuni antice si care se numes selisti tataresti.

Este evident ca acesti tatari, carora traditiunile romane le atribuie resturile civilizatiunii primitive ale acestor tari, nu au de aface nimic cu hoardele cele vagaboande ale cumanilor din nordul Marii Negre (sec. XII-XIII) si cu mongolii lui Gingischan (1241-43).

Terminul de „tatari” in traditiunile istorice romane este numai o simpla forma dialectala a cuvantului tatani.

Inca din cele mai departate timpuri, exista in Carpati si la Dunarea de jos o idioma pelasga particulara, care se caracteriza prin trecerea lui n in r intre doua vocale.

Aceasta particularitate fonetica s-a pastrat pe teritoriul Daciei vechi, panna tarziu in Evul de mijloc. Vom cita cateva exemple. In Codicele Voronetean, scris pe la inceputul seculului al XV-lea, aflam urmatoarele forme ale cuvantului tatan:

pag.18: „Dumereca a 7-a (a) sfintilor tatari, adica a sfintilor parinti

Pag.38: Legea tatanreasca=legea parinteasca

pag.102: „obcniteloru tataresti” = obiceiurile parintesti

In fine, mai notam aici, ca, intr-o veche balada romana, parintii sau senatorii orasului Brasov din Transilvania sunt numiti „Tartorii targului” si este de notat ca aceasta numire li se atribuie intr-un sens traditional bun, dar nicidecum ironic.

In nordul Dunarii de jos, terminul de tatar are o vechime foarte departata.

Istoricul grecesc Herodor ne spune ca Hercule a invatat arta de a trage cu arcul de la un scyt cu numele Teutarus. Acest pastoriu, din nordul Dunarii de jos era, asadar, din genul vechilor titani.

In teogoniile grecesti, Saturn mai are si epitetul de Tartaros, adica Tatal sau tatan. La egipteni insa, Saturn era numit ceva mai corect, Tatuten, si era evocat in urmatorii termeni: „parintele parintilor, mare de la prima data” etc.

In fine, Apollo, zeul Soarelui, care mai avea si epitetul de titan, era adorat in unele parti ale Romei sub numele de Tortor, dupa cum ne spune Suteniu.

Din punct de vedere etnic, titanii apartineau la familia rasei pelasge. In genealogia popoarelor preistorice, Titan, protoparintele titanilor, figureaza ca un nepot al regelui pelasg.

(Dacia Preistorica, Nicolae Densusianu, edit. Obiectiv Craiova, Eugen Delcea)

Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem de la Herodot.

„De ce limba s-au folosit pelasgii”, scrie dansul, „eu cu siguranta nu pot sa afirm; dar daca ne este permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si astazi in orasul Crestonia deasupra tursenilor (in partea orientala a Macedoniei, langa mare) si cari locuiau odata in regiunea numita astazi Thessaliotis … de asemenea, daca vom avea in vederea limba pelasgilor, cari au intemeiat orasele Placvia si Scylace din Hellespont si care locuise mai inainte laolalta cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca pelasgii s-au folosit de o limba barbara … In ce priveste insa neamul hellenilor, acestia inca de la inceputurile lor s-au folosit intotdeauna de aceeasi limba, insa diferita de a neamului pelasg … Pelasgii insisi erau un popor de neam barbar”

Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, numai de pelasgii care locuise odata pe teritoriul Elladei si de coloniile acestor pelasgi, stabilite pe tarmurii Marii Egee.

Rezulta, asadar, din notitele ce le aflam la Homer si la Herodot, ca limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limba externa.

Masa cea mai mare a natiunii barbarilor o formau populatiunile pelasge din nordul frontierelor grecesti, cu deosebire insa cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.

Aceeasi numire etnica si geografica o adoptase si romanii.

In primele timpuri ale Imperiului Roman se intelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra Brabarourum, teritoriul cel vast al Europei din nordul Istrului pana la Ocean si pana la frontierele Asiei.

Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situata pe pamantul barbariei si a prefacut-o in provincie.

Intreg pamantul cel vast al Scytiei, cuprins intre Dunarea de jos si Lacul Meotic, se numea, dupa Isodor, terra barbarica.

Partile de rasarit ale Mesiei sunt numite la Ovidiu barbariae loca si barbaria terra. La Ammian, toate tarile din nordul Panonniei figureaza sub numele de Barbarorum terrae, Barbaricum si Barbaria.

Inceputurile Poporului Pelasg

1. Vechimea rasei pelasge

Inca inainte de emigratiunea grecilor, celtilor si a germanilor din tinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti ii numeau, in general, pelasgi si turseni ( N. edit: Nicolae Densusianu ramane tributar opiniei generale, specifica vremii si inca enuntata si in sec XXI, influientata de Vechiul Testament iudaic, ca Omenirea ar fi aparut in Orientul Apropiat. Cu toate acestea, pe tot parcursul lucrarii, Nicolae Densusianu dovedeste ca Romnaia actuala (Dacia) a fost centrul de difuzare a civilizatiei umane…)

Acesti pelasgi formase, in timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si mai remarcabil popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material, a schimbat fata Europei arhaice.

Pelasgii ne apar in fruntea tuturor traditiunilor istorice, nu numai in Elada si in Italia, dar si in regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, in Asia Mica, in Asyria si in Egipet. Ei reprezinta tipul originar al popoarelor asa numite arice, care a introdus in Europa cele dintai beneficii ale civilizatiunii.

Urmele extensiunii lor etnografice, precum si alte activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe cele trei continente ale lumii vechi; incepand din muntii Norvegiei pana in pustiurile Saharei, de la izvoarele raurilor Araxe si Oxus pana la oceanul Atlantic.

Insa, istoria lor politica si istoria civilizatiunii lor sunt acoperite de intunericul vechimii.

Putinele date, ce ne-au ramas asupra pelasgilor, ne infatiseaza pe acest mare si admirabil popor numai in ultimul period al istoriei sale, atunci cand independenta sa politica era distrusa aproape peste tot locul si cand numele sau incepe sa dispara. Din nefericire, insa, chiar si aceste putine date, fragmentare, ce ne-a ramas despre pelasgi, ne sunt transmise de cei cari i-au cucerit, i-au distrus, i-au persecutat, i-au imprastiat si, in urma, i-au calumniat. Astfel ca istoria epocei lor de inflorire, de putere si de extensiune teritoriala in Europa, Asia si Africa, istoria imperiilor si institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a ramas inmormantata. Cu deosebire, istoria politica a pelasgilor meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici, incolo tot ce mai aflam despre acesti pelasgi din jurul Marii Egee sunt numai simple amintiri de resturi mici si imprastiate, silite de inamici lor sa emigreze din o tara in alta, spre a-si cauta o noua patrie.

Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pamant. Rasa lor li se parea atat de arhaica, atat de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in fapte, atat de nobila in moravuri incat traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de „divini”, dioi, adeca oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei intru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice si morale. Grecii isi perduse de mult traditiunea, cand, cum, si de unde au venit ei in tinuturile Eladei; insa, ei aveau o traditiune ca inainte de dansii, a domnit peste pamantul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastiniile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi raurilor, a taiat muntii, a impreunat marile, a arat sesurile, a intemeiat orase, sate si cetati, a avut o religiune inaltatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii.

Dupa vechile traditiuni grecesti, pelagii locuise in partile Greciei inca inainte de cele doua diluvii legendare ce se varsase peste Attica, Beotia si Tessalia, unul in timpul regelui Ogyges si altul in timpurile lui Deucalion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca inainte de timpurile lui Noe.

Un ram al poporului pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Peloponesului, aveau traditiunea ca dansii au fost pe pamant inca inainte de ce Luna ar fi aparut pe ceriu. Cu privire la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui Apolloniu Rhodiu se exprima astfel: „Se pare ca arcazii au existat inca inainte de Luna, dupa cum scrie Eudoxus in scrierea sa Periodos. Iar Theodor scrie ca Luna a aparut pe ceriu cu putin inainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot astfel ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida in cartile lor despre Origini”.

In fine Ephor, unul dintre scrutatorii cei mai diligenti ai antichitatii si istoric iubitoriu de adevar, care traise in seculul al V-lea i.e.n. scrie: Traditiunea ne spune ca pelasgii au fost cei mai stravechi cari au domnit peste Grecia.

2. Civilizatiunea preistorica a rasei pelasge

Cand pelasgii aparura pentru prima oara pe pamantul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne spun traditiunile, decat o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind in caverne, fara societate, fara legi, fara religiune si fara cunostinte utile.

Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori in Elada, povesteau, dupa cum ne spune Pausania, ca cel dintai om nascut pe Pamant a fost Pelasg, un barbat care se distingea prin marimea, prin puterea si frumusetea figurei sale si care intrecea pe toti ceilalti muritori prin facultatile spiritului sau; ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa domeneasca, a fost cel dintai care a invatat pe oameni sa-si construiasca colibe (calybas), spre a se apara de incomoditatile frigului, ale ploilor si caldurilor; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie, le-a interzis ca sa se nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii; ca el a invatat pe oameni ca sa nu mai manance tot feliu de ghinda, ci numai ghinda de fag.

Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut din „pamantul cel negru”, pe culmile cele mai inalte ale muntilor, ca sa fie incepatoriul genului muritoriu.

Un alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul lui Iapet, fiul Gaaei.

Poetul Eschyl, in una dintre cele mai frumoase lucrari ale sale, ne infatiseaza pe Prometheu expunand singur beneficiile ce le-a adus dansul omenimii.

„Acesti oameni”, zice Prometheu, „nu cunosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la lumina Soarelui, nici modul cums alucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamant in ascunsurile cele intunecate ale cavbernelor, intocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca sa cunoasca cand are sa fie iarna, cand are sa soseasca primavara, anutimpul floriilor, cand are sa fie vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti de orice cunostinte, pana cand eu i-am invatat sa cunoasca rasaritul stelelor si apusul lor, lucruri de altminterea greu de insemnat. Afara de acestea eu i-am invatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de scriere su cum oamenii pot sa tina in minte toate stiintele; eu, cel dintai am prins in jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime altul decat eu singur am inventat corabiile cu panze, ca oamenii sa poata trece peste mare… Mai inainte, daca se intampla ca cineva sa se bolnaveasca, el murea din lipsa mijloacelor de vindecare, pana cand eu le-am aratat cum au sa compuna medicamentele si cum se pot vindeca de toate boalele; eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitorul… si, in fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai inainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub pamant, cum sunt arama, ferul, argintul si aurul?”

Pelasg si Prometheu sunt personificarea vechii culturi pelasge si tot ce ne spun traditiunile ca a inventat, ori ca a creat spiritul lor, apartine intregului popor.

De asemenea, exista in Creta o veche traditiune ca dactylii si corybantii, triburi pelasge, au fost cei dintai in aceasta insula care au invatat pe oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca si alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; ca ei au invatat pe oameni maiestria de a arunca cu lancea (arma nationala pelasga) si de a trai in societate comuna; ca ei, cu deosebire, au fost autorii bunei intelegeri, a vietii regulate si cumpatate.

Datele ce le aveau despre istoria veche a pelasgilor corespund pe deplin cu faptele ce ni le procura arheologia din epoca neolitica.

Pelasgii ne apar, dupa vechile traditiuni istorice, ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari introduc in Europa cele dintai elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor si oa arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si simboale mistice pelasge.

Tot astfel, traditiunile grecesti atribuie pelasgilor cel dintai cult al zeilor in Europa.

Cu deosebire, se spunea despre arcazi ca dansii au fost cei dintai cari au facut sacrificii si ceremonii religioase zeilor.

Grecii, de alta parte, dupa cum stim, imprumutase principalele lor divinitati de la pelasgi.

Joe cel vechi al romanilor purta in mana o peatra in loc de fulgere si pe acest Jupiter Lapis, romanii faceau cele mai obligatoare si mai solemne juraminte ale lor. Chiar si in ritualul juramintelor, romanii pastrara pana tarziu uzul petrilor sfinte de silex.

Din punct de vedere istoric, asadar, faptul este pozitiv.

Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate genului omenesc. Influientele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru soarta muritorilor pe acest pamant.

Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale.

Incheiem aici seria celor mai ilustri regi din dinastia divina a imperiului pelasg.

In timpurile preistorice, gintea pelasga avuse o extensiune vasta geografica. Ea formase totodata o mare unitate politica, un imperiu enorm.

Resedinta principala a acestor regi se afla in nordul Dunarii de jos, pe pamantul Daciei vechi. Aceasta o confirma traditiunile geografice, ce le aflam la Homer si Hesiod, si aceasta rezulta din istoria cea sacara a egiptenilor, fenicienilor, assyrienilor si persilor.

Memoria acestor regi gloriosi traieste si astazi in traditiunile poporale ale tarilor romane de la Dunarea de jos.

In cantecele epice si religioase ale poporului roman se vorbeste despre puterea si virtutea lor cea mare, despre razboaiele si faptele lor glorioase, cum si despre fericirea cea legendara a genului uman in timpurile aceste.

Ei sint onorati cu titlul de imparati, de zei-imparati, ficiori de imparati, crai, domni, viteji si capitani. Ei se lupta pentru onori imparatesti si poarta insemne imparatesti. Curtile lor sint inalte imparatesti. Ei cutreiera toata lumea si se lupta cu toatae ostile de pe pamant. Ei sint numiti domni ai pamantului, domni ai tuturor si ai romanilor si sint inmormantati in gradina imparateasca de la Dunarea de jos, ori din Moldova,. Cantecele, in care celebreaza memoria lor, sint cantece imparatesti. Daomanele si fetele sint imparatese, domnite imparatite si fete de imparat.

Dupa cum vedem, personalitatea acestor regi-imparati sint istorice, nu simple imaginatiuni. Uran sau Montu, Saturn, Joe, Typhon, Marte etc au fost oameni; ei au avut o existenta muritoare. Faptele lor, dupa cum le descriu traditiunile istorice – dar nu fabulele grecesti – au un caracter real, uman.

Avea, asadar, dreptate filosoful Euhemer din Mesena, care intemeiat pe inscriptiunile si documentele ce le culesese in regiunile barbarilor, sustinea ca zeii cei vechi ai lumii, Uran, Daturn, Joe etc. au fost oameni superiori divinizati, carora li s-au atribuit, dupa moarte, cult si onori divine pentru binefacerile si faptele lor cele mari. Tot astfel ii vorbeau lui Solon si preotii din Egipet.

O cestiune importanta, insa dificila, ni se prezinta acum in ce priveste durata imperiului pelasg.

Ne aflam aici pe teritoriul cronologiei preistorice cu diferite sisteme de ani. Datele pozitive ne lipsesc. Tot ce avem sint numai traditiunile istorice. Vom cerca astfel, pe baza acestor traditiuni, sa stabilim aici cel putin, cu aproximatiune, durata marelui imperiu pelasg. In aceasta privinta avem doua fantani cronologice, una egipteana si alta romana; aceasta din urma probabil de origine scitica.

Dupa istoria cea sacra a lui Manetho, dinastia divina, care a domnit peste Egipet, a fost compusa din trei serii succesive de regi:

Prima a fost dinastia zeilor (theon), numiti si „zeii cei mari”;

A doua, dinastia semizeilor (emitheon), iesiti din dinastia I-a;

A treia, dinastia manilor sau mosilor (neykon), iesiti din dinastia a II-a.

Dinastia zeilor – intelege a zeilor de pe Pamant – domnise peste Egipet, dupa cum scrie Manetho, 13.900 ani, ce dupa Eusebiu, sint a se considera ca ani lunari, de cate 30 de zile.

Urmeaza o alta generatiune, dinastia a doua sau a semizeilor, care domnise 5.212 ani, pe care noi, intocma ca Eusebio, ii vom considera tot ani lunari, de cate 30 de zile.

Vom avea stfel:

13.900+5212=19.112 ani primitivi egipteni, care corespund la 19112 X 30:365= 1.567 ani solari uzuali si 31 de zile.

Rezulta, asadar, ca dinastia divina a zeilor si semizeilor, care domnise peste partile de sud si de nord ale lumii vechi, avuse o durata de 1.567 ani solari uzuali si 31 de zile.

Aceasta cifra despre durata imperiului pelasg se mai confirma si prin traditiunea istorica, ce o aflam in textul istoriei lui Trog Pompei.

Scytiii din Europa, dupa cum scrie Herodot, domnise odata peste Asia intreaga. Acestia erau scytii pastori de la Dunarea de jos (Aramaei, Arimi), cei mai civilizati, mai avuti si mai razboinici, a caror memorie o aflam si in traditiunile istorice ale persilor, indienilor si chinezilor (Gibbon, Hist. de la dec, de l’empire eom I (1835), p 616-618): „Analele chineze clarifica situatia si reolutiile triburilor pastorale, ce intotdeauna pot fi distinse sub denumirea vaga de Sciti si Tartari, succesiv vasali, inamici sau cuceritori ai unui mare imperiu. De la gurile Dunarii pana la Marea Japoniei, longitudinea Scitiei se intindea aproape de 110 grade, care contin in aceasta directie peste 1.700 de leghe… Triburile pastorale au cucerit de doua ori China”).

Aceasta domnie a scytilor din Europa peste continetul Asiei avuse dupa Trog Pompei, o durata de 1.500 de ani. Este aproape acealasi numar de ani pe care-l aflam si in cronologia egipteana.

O alta traditiune istorica, ce merita a fi luata in considerare, o aflam la poporul roman.

Aceasta traditiune ne spune ca in tarile de la Carpati si de la Dunarea de jos locuise mai inainte un popor viteaz si foarte razboinic, un neam de oameni inalti, care venise „dinspre rasarit” si care au stapanit toata lumea. Acesti oameni, inalti de statura, au facut movilele, au introdus plugaria si credeau ca sint insisi dumnezei adevarati. Din neamul acestor oameni afost Novac cel Batran. Ei insa, nu au stat mult timp aici, ci s-au dus inainte catre apusul pamantului, ori ca au vietuit numai 300 de ani si Dumnezeu i-a inecat cu potopul. In legendele si traditiunile romane, aceasta rasa viguroasa de oameni poarta numele de uriesi si totodata se mai spune ca tara aceasta se numise in vechime tara uriesilor.

Acestia sint titanii si gigantii teogoniei grecesti. In cartea I a lui Moise, ei sint „puternicii cei din vechime, oameni cu renume”, iar in poemele epice romane sint numiti:

Puternicii timpului,

Ca stalpii pamantului.

Acest neam de oameni care stapanise lumea intreaga, dupa cum ne spune traditiunea romana, nu au statmai mult de 300 de ani in tarile Daciei. E vorba de prima dinastie divina, care, dupa cum scrie Herodot, a fost compusa din 8 zei, numiti zeii cei mari, intre care figureaza Montu (Uran), Saturn (Cronos, Seb) si Typhon (Seth).

Herodot stabilise ca lege cronologica: 3 domnii sau 3 generatiuni pe fiecare 100 de ani. Daca aplicam acum aceasta lege pentru domnia celor 8 zei mari, noi vom avea un total de 266 ani si 8 luni.

Rezulta, asadar, ca durata Marelui Imperiu Pelasg in timpul domniei dinastiei I si II divine, a zeilor si semizeilor, a fost de 1.500-1567 ani, si ca, in particular, cei 8 zei mari, din familia titanilor, au domnit 266-300 ani.

Domnia lui (Appollon, Apulu, Aplus, Belis)

Dupa Hercule, in listele lui Manetho figureaza Apollo, ca rege al Egipetului. La Homer, Apollo are adeseori titlu de anax (rex imperator) si domneste peste toti muritorii, iar in inscriptiunile grecesti este numit si Basileus.

Dupa origine, Apollo a fost hiperboreu sau din regiunile de nord ale Istrului de jos.

Mama-sa, o fata hiperboree, era numita Lattona, gr. Leto, Lato si Laton, adica femeie de origine latina.

Diana, sora lui Apollo, dupa cum ne spune poetul Pindar, inca petrecea in tara de la Istru. Pe o inscriptiune romana de pe tarmul Dunarii de jos, ea este numita „Diana regina”.

Templul cel renumit al lui Apollo Hyporboreul se afla in insula cea sfanta de la gurile Dunarii, numita in vechime Leuce (Alba), astazi „insula Serpilor”.

Apolo, scrie Maniliu, a fost adorat cu deosebita onoare in regiunile Pontului Euxin.

Inscriptiunile grecesti si cele romane amintesc de cultul sau in orasele Istros, Calatis si Tomis.

Pastorii hiperborei din muntii Riphei ii sacrificau in fiecare an hecatombe de asini. Sageata lui Apollo, cu care ucisese ciclopul cari fabricase fulgerile lui Joe, a fost ingropata in muntii hiperboreilor (Carpati), dupa cum spun legendele vechi.

Apollo, ca divinitate a Soarelui, este reprezentat adeseori pe monetele nationale ale Daciei sub numele de APAN =Aplus si LCU= L(u)cu.

La greci, el este numit si Dikaios (justus, jus peritus), probabil avand in vedere originea sa din tarile Daciei (Dicla la Ulpian), dupa cum la Homer, abii din nordul Thraciei, iar la Herodot, getii erau numiti dikaiotatoi anthropon si dikaiotatoi Threikon (n.e: De unde rezulta clar ca dacii si tracii erau consierati de greci ca Parintii Omenirii! Vei „justi”, adica cei mai puri genetic, cei mai apropiati de zei…).

Apolo este infatisat si pe partea cea frumoasa din tezaurul de la Pietroasa, cu grifonul hiporboreu odihnind langa picioarele sale.

In orasul Apulum al Daciei, Apollo era zeul cel mai adorat dupa Jupiter optimus maximus. Aici el este invocat sub numele de Apollo; deus Apollo praestantissimus; Deus bonus puer posphorus Apollo Phtyius; Bonus puer; Bonus deus puer posphorus. Fara indoiala ca Apollo era zeul tutelar al orasului Apullum, numit la Ovidiu Apulus. Am putea chiar sa presupunem ca resedinta cea veche a lui Apollo se aflase la Apulus sau Apulum, cu atat mai mult cu cat grifonul hiperboreilor ne indica muntii cei avuti de aur ai Daciei si cari sunt in nemijlocita apropiere de vechiul Apullum.

Numele sau de Apollom nu este grecesc. Acest cuvant apartine limbei pelasge, ce se vorbea in nordul Thraciei, si avuse la inceput intelesul de albus (rom. alb, art. albul, iarca nume familiar Albul).

La Enniu, albu’ este un epitet al Soarelui. Latinii, scrie Macrobiu, numeau pe Apollo, „Soarele”. Sabinii, ne spune Festus, ziceau alpus, in loc de „albus”, iar la etrusci sau turseni, Apollo era numit Apulu si Aplus, dupa cum ne apar si pe monetele nationale ale Daciei, putem zice ale agathyrsilor.

In partile de sus ale Italiei, Apollo mai era numit si Belis, un cuvant ce avea acelasi inteles cu albus, rom bal.

In vechea literatura greceasca, Apollo mai avea si epitetul de Lykios, un cuvant ce deriva de la leukos, „alb”, luminos, dupa cum, la romani, Apollo era numit si deus lucoris, iar pe monetele nationale ale Daciei LVV = L(u)cu.

Atributele sale caracteristice erau: grifonul, simbol al domniei sale peste muntii de aur ai hiperboreilor, corbul lui Novac (Saturn) si soimul lui Montu (Uran).

Apollo, dupa cum ne spun traditiunile grecesti, servise in tineretile sale ca pastoriu la regele Admet din Thesalia si pazise cirezile de boi ale regelui Laomedon din Troia.

Aceasta traditiune o aflam si in literatura poporala romana.

Intr-un cantec epic batranesc, el figureaza ca cioban sau pastoriu de oi. In aceasta poema, ne spune dansul ca in urma razmeritilor ce se intamplase in aceasta tara, a ramas fara parinti, astfel ca a trebuit sa se faca cioban. In aceasta calitate, dansul a servit 9 ani la trei stapani; el este frate cu Tipocraiu (Typhon din traditiunile grecesti) si amandoi sint fii „domnului Mihnea Voda”, intelege: Manea-Voda (Novac cel Batran, Saturn). Ca semn al descendentei sale din familia domneasca el avea scris pe spate un luceafar si alti doi pe umeri.

In colindele poporale romane, resturi ale unor imne vechi religioase, Apollo este celebrat ca divinitate a Soarelui si a luminei, ca „Bunul D-zeu, cel mititel si infasetel” numit Bonus deus puer in inscrpitiunile Daciei si este invocat sub numele de :„L’eer, Leer si-a nost domn”, „Ler domn, domn de al nostru” si „Leru0i, doamne, tinerel”.

Curtile in cari se afla dansul sunt domnesti, dalbe imparatesti, inalte imparatii.

In aceste colinde , cuvantul leer sau ler este numai un epitet arhaic al lui Apollo. Forma cea veche a cuvantului era in limba latina liber, cu intelesul de „prunc” sau „copil mic” (parvulus).

Dupa cum ne spune Cicero, Apollo mai era numit si Liber in tinuturile grecesti, adeca in partile de rasarit ale Europei. Romanii insa il confundara cu Liber pater, un nume pe care dansii il atribuiau lui Bachus.

Sub numele de Luber figureaza Apollo si pe o inscriptiune romana din Dacia. Sora lui Apollo, Diana, inca este numita Libera.

Frigienii, dupa cum ne spune Macrobiu, celebrau la inceputul primaverii, in ziua a 8-a a calendelor lui aprilie, o sarbatoare solara, sub numele de Hilaria.

Pe o inscriptiune romana de la Naissus, din Mesia de sus, Diana figureaza sub numele de Hilara. O fiica a lui Apollo are in Carminele ciprice numele de Hilaira. Se pare ca astfel de numiri, de Hilaria, Hilara si Hilaira, sint numai simple forme literare ale unor invoicatiuni poporale ce se adresau divinitatile luminei, dupa cum in colindele romane, Apollo („Liber” sau „Ler domnul”) este invocat si sub formele de : „Hai Leru-mi doamne”, „Aler oi doamne” si „Eler doamne”.

Pelasgii meridionali I

1. Pelasgii in Peninsula Hemului

Pelasgii, poporul cel extins al lumii vechi, domnise in timpurile anteistorice nu numai peste continentul Eladei, dar peste intreaga peninsula a Hemului.

Noi vom rezuma aici diferitele date ce le aflam in aceasta privinta la autorii grecesti.

Thessalia, teritoriul cel mai fertil si mai frumos al Greciei vechi, situat intre muntii Olymp, Ossa, Pelion si Pind, purta odata denumirea Pelasgicon Argos, Pelasgicos pedion, adeca campia pelasgilor si Pelasgia.

Epirul, tara lui Pyrrus, o regiune cu vai adanci, salbatice si, in parte fertile, a fost odata locuit de pelasgi. Aici, se afla Dodona, metropola religioasa a pelasgilor din epoca homerica, unde suprema divinitate, ce guverna pamantul si ceriul, era adorata sub numele national de „Joe al pelasgilor”, Zeus pelasgikos.

Intreg Peloponesul, o tara acoperita cu paduri vaste, brazdate de rauri si paraie numeroase si in conditiuni foarte favorabile pentru viata pastorala, se numise in vechime Pelasgia, dupa cum ne spun istroicii Acusilau si Ephor.

Arcadia, o regiune incunjurata de toate partile cu munti si locuita de un popor pastoral, cu moravuri simple si patriarhale, avuse odata numele de Pelasgia.

Argosul, regatul lui Agamemnon, celebru prin orasele sale Mycena si Tirynt, unde s-au descoperit in timpurile noastre tezaure nepretuite ale unei civilizatiuni inmormantate pelasge, a fost, de asemenea, o patrie a pelasgilor. La Eschyl si Euripide, Argosul poarta numele de Pelasgia.

Beotia, de asemenea, o tara avuta de turme de oi, cirezi de vite si herghelii de cai, unde se aflau faimosii munti Parnas si Helicon cu vaile lor cele frumoase dedicate divinitatilor, a fost, in vechime, locuita de pelasgi.

Tot astfel si Attica, o simpla provincie agricola, ne apare la inceputul istoriei sale ca o regiune locuita de pelasgi. Athena, centrul vietii intelectuale si politice a Greciei vechi a fost intemeiata de pelasgi. In timpul cand pelasgii domnise peste Grecia, scrie Herodot, athenienii au fost pelasgi. Zidul cel puternic, ce inconjura odata acropola Athenei, era construit de pelasgi, Pelasgikon teichos. Chiar si in timpurile Imperiului Roman, o parte din orasul Athenei purta numele de Pelasgicon.

Macedonia intreaga, o tara cu ideale mari politice si stapana lumii in timpurile lui Alexandru cel Mare, avuse in vechime o populatiune pelasga. Macedo, patriarhul national al Macedoniei, ne apare, in vechea genealogie a popoarelor din peninsula Hemului, ca un descedent al lui Pelasg. De asemenea, scrie Herodot, ca pelasgii ce locuiau in regiunea Pindului se numeau macedoni.

Vechile populatiuni ale Illyriei erau de aceasi nationalitate cu macedonenii. Diferitele ginti ale acestei regiuni, liburnii, dalmatii, iapozii, dindarii, brygii, byllionii, taulantii, dasaretii, ardieii, dardanii etc au nume, moravuri si traditiuni pelasge.

Illyria asa-numita „barbara” purta, din timpul lui August, numele de Illyris Romana.

In fine, intreg teritoriul Thraciei, care, intr-o vechime departata cuprindea si populationule omoglote din nordul Dunarii de jos, a fost de asemenea o tara pelasga. Troianii si mysienii, ne spune Herodot, facuse in timpurile preistorice o mare expeditiune in Europa si dansii supusese intreaga Thracie pana al marea Ionica. O proba, asadar, ca thracii constituiau in aceasi epoca, una si aceeasi nationalitate etnica cu pelasgii din Asia mica.

In fine, poetul Escyl ne infatiseaza urmatoarea icoana despre extensiunea dominatiunii pelasge in partile de sud-est ale Europei. Regele Pelasg din Argos se exprima astfel catre Danaos: „Eu sunt Pelasg… Domnul acestei tari. Gintea pelasgilor, numita astfel cu tot dreptul dupa numele meu, regele lor, stapaneste aceasta tara. Eu domnesc peste tot pamantul, din care se scoboara raul Algos (Altos?) si Stymonul, ce curge din partea de unde apune Soarele. Intre hotarele imparatiei melke se afla si tara perhibilor (din nordul Thessaliei) si tinuturile de dincolo de Pind langa paeoni si muntii Dodonei (Epirul). Marea intrerupe, ce e drept, hatarele tarii mel, insa domnia mea se extinde si dincolo de mare, iar numele tarei acesteia este Alpia”. Raul cel important, de care ne vorbeste aici Pelasg, ce curge de la marginea lumii, de unde apune Soarele, care ingheata in timpul iernei si care se afla in zona de unde sufla vanturile reci, nu este nicidecum Strymonul Thraciei, ci Istrul cel faimos al Europei.

In timpurile vechi, raurile cele mari, cu deosebire Istrul cel sfant (caruia ii sacrifica si Alexandru cel Mare), servea in locutiunile oficiale spre a infatisa marimea, puterea si trainicia unui imperiu.

Regii cei vechi, dupa cum ne spune Dinon, da ordin sa aduca apa sin Istru si Nil, pe care o conservau in tezaurul lor, ca sa probeze marimea imperiilor si, in consecinta, ca ei sunt domnii tuturor. Aceleasi cugetari voieste sa le exprime Pelasg si acesta este adevaratul inteles al traditiunii, pe care ne-a transmis-o Eschyl.

Pelasgii meridionali II

2. Pelasgii in insulele Marii Egee

De la Carpati si din peninsula Hemului, pelasgii se raspandise, inca in cele mai departate timpuri istorice, prin toate insulele principale ale arhipelagului.

Insula Lemnos, consecrata zeului pelasg Vulcan, cum si insula vecina Imbros, amandoua situate in apropiere de Dardanele, au fost locuite de pelasgi, din o vechime foarte obscura.

Insula Samothrace din aceleasi parti ale Marii Egee, celebra prin cultul cabirilor sau corybantilor si unde descalecase mai intai Dardan, al doilea patriarh al poporului troian, avuse la inceput o populatiune pelasga.

Tot astfel si Delos, insula cea sfanta a anticitatii grecesti, unde Latona, pelasga, persecutata de Junona, nascuse pe zeul cel poporal al lumii vechi, se numise odata Pelasgia, dupa cum scrie Nicanor Alexandrinul.

Insdula Creta, regatul lui Minos, a celui mai mare legislator din epoca antetroiana, patria adoptiva a curetilor sau corybantilor, ni se prezinta, deasemenea locuita de pelasgi.

Insula Samos, patria filosofului Pythagora, a fost in vechime pelasga. Dyonisiu Perigetul numeste aceasta insula resedinta Junonei pelasge.

Insula Lebos, patria mai multor barbati eruditi si excelenti, de unde erau filosofii Pittac, Theropharst, Pharnias, istoricii Hellanic si Theophane, cantaretii Arion si Terpander, poetul Alceu si poetesa Sapho, inca se numise odata Pelasgia.

Chiar si insula Rhodos, unde se afla una din cele sapte minuni ale lumii vechi, statua cea colosala de arama consecrata Soareluiu (Solis colossus), a fost la inceput pelasga.

De asemenea, au fost locuite de pelasgi insula Scyros si insula Chio, ai caror locuitori se glorificau ca batranul cantaret Homer a fost unul din cetatenii lor.

In fine, o insula pelasga a fost si Eubea. Aici, dupa cum ne spun traditiunile, descalecase Hellops, un fiu al lui Ion sau Ianus, si de la acest Hellops insula Eubea a fost numita mai intai Hellopia.

1. Pelasgii in Peninsula Hemului

Pelasgii, poporul cel extins al lumii vechi, domnise in timpurile anteistorice nu numai peste continentul Eladei, dar peste intreaga peninsula a Hemului.

Noi vom rezuma aici diferitele date ce le aflam in aceasta privinta la autorii grecesti.

Arcadia, o regiune incunjurata de toate partile cu munti si locuita de un popor pastoral, cu moravuri simple si patriarhale, avuse odata numele de Pelasgia.

Illyria asa-numita „barbara” purta, din timpul lui August, numele de Illyris Romana.

(Dacia Preistorica, Nicolae Densusianu, editura Obiectiv Craiova, Eugen Delcea)

SURSA: https://danlupu.net/2010/04/pelasgii-meridionali

SIMBOLISTICA LA PELASGI

Daca dupa N. Densusianu pelasgii au construit cel mai mare si mai puternic imperiu in Europa preistorica, intinzandu-se din pustiurile Saharei pana in muntii Norvegiei, din pacate nu au lasat nimic scris care sa le dovedeasca trecutul maret in afara de pietre si ruine cu "zmangalituri" ciudate, despre care nimeni nu s-a gandit ca ar putea reprezenta ceva.
Alergand pe ininsurile Europei, raspindindu-si cultura si limba, arienii, pelasgii, tracii au generat "cultura latina". Inotdeauna in spatete unei culturi mari se gaseste o alta, neobservata, uitata, neglijata, ignorata... Si care a fost cultura, civilizatia in spatele celei grecesti, latine?
Departe in lume, foarte departe, pe intinsurile Asiei, tocmai in India, o civilizatie Ariana i-a "invadat", in urma cu 4-5000 de ani, provocind o adevarata "explozie", nu numai culturala, dar si sociala. Indienii isi amintesc si azi de acei arieni, popultie alba, care s-a suprapus populatiei locale negroide si, din dorinta "rasista" de a nu se amesteca fizic cu populatia locala au creat "castele", ei reprezentand-o pe cea a "ramanilor" (brahmanilor).
Cultura Vedica, considerata pana azi cea mai veche din lume, din care isi trag originea cele caldeiana, egipteana, iudaica si crestina, care sta la baza intregii civilizatii a lumii, este considerata ca pornind din spatiul Carpato-Dunarean... (si nu de catre romani, ci de cei de la Cambridge-Anglia, precum si de catre americani si asta nu de 5 sau 10 ani, ci de mai mult de o suta de ani!). Cand ni s-a spus noua in istoria "noastra" de posibilitatea originii Culturii Vedice de la noi... cati dintre romani au auzit despre ea?!
De multe ori trebuie sa ne uitam la istorie "privind ca in oglinda retrovizoare a automobilului" (privind in ea in spate te ajuta de fapt sa mergi inainte!), observand efectele unei civilizatii asupra altora si descompunand-o cu privirea. Este foarte greu de imaginat cautarea urmelor acelei imense civilizatii pelasgice in... centrul Asiei, dintr-o perioada preistorica fara literatura scrisa (cel putin negasita inca), fara anale si cronici, ci numai cu ce a ramas in "literatura vorbita" ...vedica.
Cand, nu de mult, vorbeam cu un prieten, R. Cristian, despre relatia dintre traci si sanscriti, el mi-a replicat imediat: "...cu ani in urma ma aflam in Tibet, intr-unul din templele hinduse, acomodandu-ma religiei locale, am fost surprins de asemanarea cuvintelor acestora cu cele romanesti... nimeni in lume, nici un popor nu are cuvantul OM ".
Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) in DOCTRINA SECRETA - o sinteza a stiintei, religiei si filozofiei, aminteste despre acei "pur arieni", ale caror urme se gasesc peste tot in Europa, urme pe care Dr. Schliemann le scoate la iveala din ruinele Troiei, semne si simboluri gravate pe pietre, vase si obiecte, de neinteles si ignorate ca atare ori considerate simple ornamente, dar carora ancestorii nostri le dadeau intelesuri mistice (legate de acel Arhitect al Universului) pe care le mai gasim inca in culturi izolate, uitate in lume.
Cand in vara anului 1995 calatoream in Orient, m-am oprit si in insula Bali din Arhipeleagul Indoneziei, a carei populatie hindusa traia intr-o epoca uitata de sute de ani, inchinandu-se la zei si zeite luate dintr-o lume de povesti, construind "in disperare" temple ciudat ornamentate si colorate, cu zvastici desenate pe pietre de hotare si care, cu superstitii necunoscute noua, traieste intr-o lume spirituala amintindu-mi de cea a noastra, tracica, unde un simplu cerc desenat sau sapat in lemn avea o anumita insemnatate, iar daca-i adaugau un punct, o linie ori o cruce in mijloc isi schimba cu totul intelesul.
In acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, in care lumea preistorica ne invadeaza prezentul prin simboluri ciudate, in care-i descoperim pe strabunii nostri pelasgii arieni raspandindu-se spre vestul Europei dand nastere la italieni, spanioli, portughezi si francezi - ori raspandindu-se in Asia imprastiind cultura vedica ce renaste acolo departe ori cutreierand drumurile Asiei Mici, trecand peste Egipt pana in Caldeea, creand sacrul si ocultul in Babilon... uneori ai impresia unui chibrit aprins intr-o magazie de praf de pusca, veche si uitata, dar care inca poate exploda.
Cine au fost acesti arieni, pelasgi, traci... in ce colturi uitate ale lumii ori... ale tarii noastre vor descoperi arheologii intr-o zi trecutul lor simbolistic-spiritual pe care azi il vedem doar ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare, cu care au venit in contact!

SIMBOLISTICA LA PELASGII-ARIENI

Cercul simplu - pe care-l gasim si azi sculptat pe poarta de la intrarea ograzii taranului roman ori pe sub cornisele caselor, desenat si multiplicat... Ce o fi insemnand? V-ati gandit ca acum 5-6 milenii avea o insemnatate?

Cercul este o unitate divina, de unde totul porneste si se... reintoarce. Este universul fara limite, este energia emanata de zeul suprem, Gebeleizis; circumferinta lui este uneori interpretata ca linistea mentala a fiintei umane. Cand fata discului este alba, fundul negru ar reprezenta marea respiratie, miscarea continua a universului in sens nelimitat.

Cercul cu un punct in mijloc - in credinta arienilor din Rig-Veda reprezinta prima diferentiere a manifestarilor periodice si eterne in natura, asexuale si... infinite.
Asa il considerau stramosii nostri acum mai bine de cinci milenii.
Ce usor le-a fost "filozofilor" greci ai antichitatii sa-i "transfere" aceasta cultura si s-o traduca in... greceste! Cercul cu punctul in mijloc mai reprezinta in cultura Arienilor si spatiul potential in contact cu spatiul abstract. Tot el inseamna si redesteptarea naturii, trezirea universului, fiind un semn Universal pe care-l gasim si in KABALA. Cand acesta a cazut in mainile crestinilor nestiutori ai simbolismului universal, acestia l-au confundat cu "MUNDANE CROSS" (CRUCEA LUMII).
Ce spuneti stimati cititori, sa ne continuam calatoria in lumea simbolistica generata de ai nostri stramosi?

Cercul in care punctul central se transforma extinzandu-se intr-un diametru simbolizeaza, se pare, DIVINA IMACULATA, MAMA NATURA. Este considerat uneori ca o umbra, o aluzie la procreatie.

Cand linia este verticala, cercul simbolizeaza separarea sexelor (sa fi cunoscut acest simbol si sculptorul Brancusi?... cine stie?). Este un semn mai mult feminin, omul isi cunoaste mai bine mama decat tatal (natura si pana la o anunmita limita, chiar unele Spirite, sunt considerate de sex feminin.)

Lucrurile incep sa se complice cand punctul central se extinde in patru puncte cardinale dand nastere la asa numita si controversata CRUCE A LUMII - MUNDANE CROSS.

La acest moment se considera ca lumea a atins nivelul celei de-a treia rase si este "semnalul inceperii vietii oamenilor" (sa fie si un simbol Lemurian?); simbolizeaza purul PANTEISM, doctrina care considera Zeul Suprem nimic altceva decat fortele si legile Universului, fiind mai mult o "credinta" ateista din acest punct de vedere. Sa fie aceasta oare o simbolistica veche de milenii? Nici nu ne vine a crede! Si azi bunicile noastre la tara il deseneaza pe colaci si cozonaci, avand insa un inteles schimbat; la crestinii mistici este simbolul "unirii dintre spini si cruce", coroana din spini de trandafiri uscati pusa pe capul Domnului Isus Cristos: "The Union of the Rose and Cross" ori "Rosi Cruciati" ("Rose Cross").

Cand cercul dispare simbolul isi schimba si el sensul: lumea se schimba - unii, tilutenii, il considera simbol al aparitiei celei de-a patra rase... Dar crucea, necircumscrisa, devine uneori simbol "phallic". Tarziu in istorie cand va apare crestinismul, ea va deveni un simbol reprezentativ acestuia.

Dar, surpriza, punctul central uneori se raspandeste numai in trei puncte cardinale, insemnand "TAU". Cand Biblia ne povesteste de Noe si de Potop nu credem ca se va descoperi aceeasi istorie la Caldeeni, de aceasta data cu cateva sute de ani inaintea crestinismului, avandu-l ca erou pe XISUTHRUS... Dar iata ca si ei, caldeenii, au luat aceasta poveste de la arieni; in alegoria lui VAIVA SWATA MANU se vorbeste despre Potop si aventurile eroului principal. Cum sa nu-i credem acum pe Fenicieni, care-i acuzau pe Caldeeni, pe Egipteni si pe Israeliti, ca-si construiau cultura pe cea a misteriosilor pelasgi?

Cand TAU coboara ajungand tangent la polul sudic al cercului regasim Emblema Vietii, cum de altfel o vom gasi mai tarziu la vechii egipteni.

Crucea Lumii, Mundane Cross, coborand partial in afara cercului o va simboliza pe Venus (Isis) la vechii greci.

Ciocanul lui Thor (Thor's hammer) sau Crucea Jaina sau simplu Zvastica intr-un cerc... Crucea Hermetica. Cand este separata de cerc are si un inteles "phallic": reprezinta cea mai filozofica stiinta a simbolurilor, fiind cea mai complexa forma a muncii de creatie si evolutie, a renasterii, fiind ascunsa in religiile oricarei vechi civilizatii.

La Caldeeni (civilizatie nascuta intre cele doua fluvii Tigru si Eufrat - in zona Irakului de azi, cu orasul Babilon dominand lumea antica) in "Cartea Numerelor" cat si in "Cartea Misterelor Ascunse" se vorbeste despre ciocanul lui Thor ca despre o arma magica folosita de pitici in lupta impotriva gigantilor ori impotriva fortelor Titanice pre-Cosmice ale Naturii. Ciocan al Creatiei, cu cele patru brate indoite in unghiuri drepte, sugerand miscarea continua, revolutia Cosmosului invizibil si el fortelor lui; cele doua linii din mijloc reprezinta spiritul si materia in timp ce bratele indoite (unul in sus -reprezentand Cosmosul, iar altul in jos - Pamantul) si sunt legate intre ele prin Spirit si Materie.
Semnul zvasticii, nascut in conceptia mistica a Arienilor timpurii (pelasgilor), dupa Blavatsky (vol. 2, pag. 99) si de ei plasat ca semn al Eternitatii il gasim pe capul lui Ananta, este Alpha si Omega al fortelor creative ale Universului, de la forta pura Spirituala la cea Materiala, este cheia ciclului Stiintific, Divin si Uman. Ea va fi preluata si de Marii Maestri ai lojilor Masonice.
Cand Schliemann, sapand in ruinele vechii Troia, a scos la lumina obiecte cu ornamente ciudate si "fara sens", el de fapt scotea la lumina, reanviind traditia pelasgica a celor mai vechi Arieni, simboluri vechi de peste 50 de secole, despre care si N. Densuseanu aminteste in 1884 in a sa "Dacia Preistorica", mentionand Pasarea Phoenix care venea din nordul Egiptului sa moara in Muntii Cernei, pentru a renaste din propria-i cenusa. Ea purta in cioc acest semn al vietii vesnice si al eternitatii.

Este un semn sacru care in preistorie simboliza pe al 7-lea Constructor al "Universului de mai jos",al "Universului fizic".

El ii reprezinta pe cei sapte constructori ai lumii avindu-l in centru pe conducatorul lor, pe DAKSHA, reprezentind si cele 7 perioade ale creatiei. Si nu ne mira cind autorul lui Qabbalah remarca ca cu sute de ani inaintea Crestinismului, lumea era dominata de religia NOASTRA, RELIGIA INTELEPCIUNII, religie pe care ei Vedicii,Carpato-Dunarenii,au purtat-o prin Asia Centeala,Persia,India si Mesopotamia,de la Ur si Haran pina in Palestina..
Fii ALESI AI MARELUI ZEU DAKSHA, dacii,carpato- dunareni si-au revarsat cultura nu numai asupra Egiptului, dar si a Chinei si in special a Indiei.
Cind cu multe mii de ani mai tirziu se nastea crestinismul, el Isus Cristos in cei 17 ani ai disparitiei lui, nu a facut altceva decit sa calatoreasca pe urmele noastre a vedicilor. Si ca un bun elev sa se indoctrineze cu aceasta religie a intelepciunii si ca un adevarat vedic, nascut de doua ori, sa se intoarca si sa o propavaduiasca (dupa cum Elizabeth Clare Prophey in cartea "The Lost Years Of Jesus" incearca sa ne convinga, prezentindu-ne evidente documentare despre aceasta calatorie.)

Unul dintre cele mai vechi simboluri este cel ce era tatuat pe capul marelui zeu al creatiei, al Genezei lumii, a celui ce si-a asezat pe primii 10.000 de fii- "pe poporul ales"- pe cele mai frumoase plaiuri ale lumii. Acest semn se gaseste pe capul zeului "DACIA" (DAKSHA)-fiind si un simbol al apei, al potopului si al materiei. Il gasim si astazi peste tot cuprinsul vechii Dacii-tara pe care EL marele zeu al genezei lumii a iubit-o asa de mult" Tara Zeilor".
-Dar nu numai la noi ci si peste tot in lume, il vom gasi mai tirziu,ca in vechiul alfabet heroglific egiptean avind inteles de apa. El apare persistent pe portalurile caselor taranilor daci, ori pe covoare,ori pe fote si tesaturi, aratind ca respectivii sint alesii fii ai lui DAKSHA a lui Dacia-pe care chiar daca aparent ei l-au uitat, EL inca continua sa-i protejeze pe ei,pe noi, fii lui iubiti, primii fii ai genezei lumii.
SPIRALA DACICA este poate cel mai caracteristic, dar si cel mai ermetic simbol al poporului nostru:
-simpla, dubla si in special tripla ,ea probabil reprezinta viata vesnica ce ne-a harazit-o EL, DAKSHA zeul suprem si zamisluitor-creator al poporului DAC.
Este semnul nemuririi natiei noastre, al raspindirii noastre in spirala, spre infinit, fara a ne uita niciodata,originea Daca, este semn al poporului ales de el DAKSHA zeu al genezei care sa-l reprezinte aici pe pamint,este semnul nemuririi fiilor lui; este si cu sens de blestem, pentru cei ce-si uita limba, neamul.

PENTAGRAMA MAGICA Dacica dupa Prof. Dumitru Balasa face parte din tezaurul de cultura dacica fiind identificata in Pestera de la Chindia, din jud. Mehedinti, de Vasile Boroneant fiind prezentata si in revista "Arhitectura", de Silvia Paun, ca un insemn dacic vechi cu mii de ani inainte de Pitagora; acesta o va studia mai tirziu impreuna cu alti ucenici greci in universitatea Zalmoxiana, ducind acest semn pina in Atena si facindu-l cunoscut sub numele de "Diagrama lui Pitagora". Despre aceasta pentagrama magica gasita si pe o caramida la biserica fostei minastiri Stanesti de linga Dragasani, arhitectul Andrei Panoiu vorbeste in "Arhitectura ... Gorjului", Bucuresti, 1982, P.118: "semn de mare mester".
Acest semn, amulet, dupa credinta daco-getilor era asezat in fata templului Zalmoxian pentru a impiedica intrarea strigoiului sau a oricarui duh malefic. El se va transforma in decursul timpului intr-un simbol esoteric, cel a lui Kali Yugo, steaua in cinci puncte inversata; este un semn magic de folosire a puterii primita de la un spirit rau in bine. Cind cele doua picioare de sus sunt indreptate spre rai - este si un semn ocult folosit de multe ori in ceremonii magice.

Majoritatea simbolurilor pe care vi le-am descris le intalnim si astazi peste tot in Romania, sculptate pe portile caselor, asezate cuminti si tacute sub cornisele caselor, pe vase si pe covoare, intelesul lor fiindu-ne de cele mai multe ori necunoscut. Vor ramane ele in continuare niste taine?... Sau NOI le vom cauta si interpreta acum?!
Ele nu mai sunt "floricele ornamentale", ele sunt simboluri ale culturii noastre spirituale de peste 50 de secole. Sa le cautam... Sa le intelegem... Sa le respectam...

Best matches for

Daca dupa N. Densusianu pelasgii au construit cel mai mare si mai puternic... Jump to text »

Fii ALESI AI MARELUI ZEU DAKSHA, dacii,carpato- dunareni si-au revarsat .

Înapoi

Căutare site

PEISAGII

Pelasgii din partile de Nord ale Dunarii si Marii Negre, din Dacia Presistorica de Nicolae Densusianu

SIMBOLISTICA LA PELASGI