Muntii de aur-Rosia Montana
ROSIA MONTANA
Exploatatia aurifera Alburnus Maior ia fiinta in timpul imparatului roman Traian, dar aurul se exploata aici cu mult timp inainte de sosirea cuceritorilor. De aici spre Roma plecau anual peste 4000 kg de aur. In acest scop zona a fost colonizata cu mineri iliri adusi din Dalmatia. Exploatarea a functionat cateva decenii, apoi fiind abandonata.
Celebra, si zguduitor de impresionanta cetatea romana, dela Rosia Montana , cu galeriile ei artistice, formeaza dovada cea mai stralucita a geniului tehnic roman, care de aproape 2000 de ani atrage admiratia tuturor vizitatorilor. Localitatea este situata într-un bazin si este strabatuta longitudinal de Valea Rosiei (Foies) ale carei ape sunt de culoare rosie-galbuie, datorita oxizilor de fier continuti în apele de mina colectate pe parcurs.
În mijlocul unui peisaj pitoresc, Rosia Montana se afla în apropierea unor locuri cu rezonanta în mediul turistic autohton si mondial. Putem aminti astfel: masivele Cîrnic si Cetate, vârful Rotunda - situate chiar în localitate, Detunatele (Detunata Goala si Detunata Flocoasa), vârfurile Geamana si Corabia, Poiana Narciselor, Negrileasa, formatiunea calcaroasa Vulcan-Buces, Valea Ariesului, Pestera Scarisoara, Cetatile Ponorului, Muntele Gaina cu renumitul Târg de Fete si localitatea Brad cu vestitul sau Muzeu al Aurului. Ariesul este unul din putinele rauri ale lumii care poarta în valuri cristaline firicele de aur, depunand in nisipuri renumitul metal.
Cetatea romana dela Rosia Montana (Alburnus Maior) este poate cel mai autentic document de ilustrare a activitatii mineresti de la inceputuri si pina in prezent in Muntii Apuseni. Aici sunt galerii, si lucrari miniere caracteristice tuturor timpurilor si pina in prezent. Acum galeriile sunt electrificate.
Cetatea Alburnus Maior se afla pe Dealul Cetatii în apropierea fostelor exploatari romane si a reprezentat punctul de aparare al localitatii si ale exploatarilor aurifere. Aici, arheologii au descoperit locuinte, morminte, unelte pentru minerit, Rosia Montana este o comoara de aur nu doar pentru spatiul romanesc, dar si pentru istoria Europei. Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile minelor reprezinta o pagina de istorie care rastoarna teoriile ilogice ale celor care sustin ca dacii nu exploatau aurul, ca nu stiau sa il prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul timpului, nici macar faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a romanilor sta, si ea, cu greu in picioare, pentru cine cerceteaza tablitele de la Rosia. Ele demonstreaza, de pilda, ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si "autohtonii", adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii, in limba latina vulgara. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni "quia se litteras scire negavit" - "nu stia a scrie literele" -, partile se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta, in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac limba latina vulgara? Cat despre vechimea exploatarii in subteran, datarile cu C14 au adus dovezi indubitabile ca dacii extrageau aurul cu 300 de ani inainte de a fi partial cuceriti de romani si ca acestia nu au facut altceva decat sa intre in galeriile sapate de daci. Rosia Montana, dupa explorari care dureaza din 1999, este inca o sursa inepuizabila de istorie adevarata, nefalsificata, care supara pe multi academicieni. Si inca rezerva surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, intr-o neinsemnata valcea si intr-un mic paraias, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toata lumea cunoscuta, aur de 24 carate. Istoria tripticelor (carti cu trei foi de lemn cerat, legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii, in cartea "Romanica", de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926, la tipografia Ion C. Vacarescumulte inscriptii în limba greaca silatina si 25 de table de ceara. Majoritatea din descoperirilor arheologice pot fi vazute în Muzeul Mineritului.
Muzeul Mineritului se afla în apropierea fostei exploatariminiere. Aici pot fi vizitate fostele galerii romane, formate din tunelurilungi de zeci de kilometri, pot fi vazute monumente istorice si unelte pentruminerit, gasite de arheologi în ruinele fostului oras, si constructiilefolosite pentru separarea aurului de piatra, numite „steampuri”. Acestea eraualimentate de lacuri artificiale de acumulare numite „tauri”.
In muzeul dela Rosia Montana pot fi vazute steampuri din lemn, in marime naturala restaurate intre anii 1970 si 1979, care erau folosite pentru zdrobirea rocilor in procesul de extractie a aurului. Dupa ce minereul era scos din galerii, era dus la steampuri. Pentru punerea in functiune a acestora era folosita forta animala sau umana (pe vremea romanilor), iar mai tarziu forta apei. Un steamp putea fi construit de orice persoana care cumpara (pe baza de contract) sau mostenea o vatra de steamp. Prelucrarea minereului cu steampul o faceau fie barbatii sau femeile din cadrul familiei, fie oameni angajati pe baza de salariu saptamanal, numiti stempari. steampurile se puneau in functiune in ziua de 18 martie a fiecarui an si se lucra pana pe 15 noiembrie, rareori vremea permitand sa se munceasca tot timpul anului.
Peste saptamana, steampurile functionau de marti la amiaza pana sambata dimineata. In general, steampurile erau amplasate in cascada, pe vetre de steampuri de-a lungul vailor, folosindu-se diferenta de nivel pentru curgerea apei, care era indispensabila la zdrobirea, separarea si concentrarea aurului. In perioadele de seceta, steampurile erau alimentate cu apa din cele sapte tauri de pe teritoriul comunei, special amenajate in acest scop. Alimentarea cu minereu a steampului se facea cu trocul si cosurile. Pe vatra erau valaul si hurca, cu care se concentra si se separa aurul din macinis.
Peste secole, steampurile cu sageti de fier de tip "californian" au reprezentat nivelul tehnic maxim atins pe plan european la finele secolului al XIX-lea. Acest tip de steampuri a fost utilizatla Rosia Montana in perioada interbelica si ulterior pana la inlocuirea lor cu mori cu bile. Acestea erau puse in miscare cu ajutorul unui motor, de obicei electric, care actiona arborele central. Miscarea de rotatie se transmitea asupra saibelor de pe axul cu came care ridica, respectiv "scapa" sagetile ce zdrobeau minereul.
Vizitând Muzeul Mineritului dela RosiaMontana , veti avea placerea sa vedeti si sa admirati:
- galeria romana;
- steampuri din lemn cu 9 si 12 sageti;
- casa ustensilelor si a stemparului (cramul);
- macheta unei galerii cu accesorii;
- lapidariul;
- instalatii miniere specifice.
Despre taurile din Rosia Montana ati auzit cu siguranta. Putini dintre voi cunosc insa motivatia din spatele crearii acestor lacuri artificiale.
Pe vremuri, cand mineritul nu devenise o industrie iar activitatile de exploatare se faceau cu instrumente rudimentare, steampurile jucau un rol esential in separarea aurului de restul minereului. Functionarea acestor instalatii de lemn depindea insa, in totalitate, de apa paraielor din zona. Pentru ca debitul paraielor care treceau prin apropierea minelor era foarte mic, steampurile nu puteau fi puse in functiune.
Prin urmare, responsabilii minelor au creat aceste lacuri artificiale, numite tauri, care captau apa de pe versanti si puneau in miscare steampurile. Astfel, in perioada secolelor XVIII – XIX, s-au pus bazele unui sistem de tauri care sa permita activitatile miniere in zona Rosiei Montane
La tăurile din Roșia se poate ajunge mergând pe Aleea Brazi, o stradă îngustă și sinuoasă care pornește din Centrul Istoric.
Cele mai importante tăuri din Roșia Montană sunt: Tăul Brazi, Tăul Anghel, Tăul Găuri și Tăul Mare. În apropierea Tăurilor Brazi și Anghel există locuri parțial amenajate pentru popasuri și agrement (pescuit sportiv). Ambele tăuri reprezintă zone protejate și nu vor fi afectate de proiectul minier.
Tăul Mare este cel mai mare dintre formațiunile de acest gen și totodată se află la cea mai înaltă altitudine, de 930 de metri.
Aria protejată reprezintă un masiv stâncos (turnuri ascuțite, ace, abrupturi) de andezite (roci vulcanice de culoare brun-cenușie, rezultate în urma unor erupții vulcanice), supus mai multor transformări (erodare, dezagregare, șiroire, spălare) de-a lungul timpului, de forma umui cap de corb, sau a unei ruine de cetate
Unul dintre simbolurile Roşiei Montane, Piatra Corbului este monument istoric şi al naturii. Situat la o altitudine de 1078 de metri, se întinde pe 5 hectare, între vârfurile Curmătura şi Ghergheleu, puncte de legătură ale fostei exploatări de stat de la Roşia Montană şi mina de cupru de la Roşia Poieni.
Piatra Corbului este o stâncă de dacit de culoare cenuşiu-gălbuie, care a căpătat această formă în timp.
Galeriile de aici au fost săpate prin tehnica focului şi a apei şi vor fi puse în valoare de proiectul minier, alături de galeriile din sectorul Cătălina-Monuleşti şi cele de la Păru Carpeni
În zona Cârnic se află o altă formaţiune geologică protejată, Piatra Despicată. Legenda spune că piatra ar fi fost scăpata acolo de un uriaş ce o transporta pe braţe peste Munţii Apuseni, cu mii de ani în urmă.
Explicaţia ştiinţifică este aceea că un bloc de andezit a fost aruncat în acest loc, în urma unei erupţii vulcanice petrecute acum câteva milioane de ani.
Acest monument geologic protejat va fi mutat, cu ajutorul specialiştilor, în centrul istoric al Roşiei Montane, iar accesul turiştilor va fi mult mai ușor.