Misterul Genucleiei
Cea mai ruşinoasă înfrângere suferită vreodată de romani în Scytia Minor (actuala Dobroge) a avut loc în anul 61 î.H, pe vremea când coloniile greceşti de la Marea Neagră nu căzuseră încă sub stăpânirea Imperiului. Proconsulul Macedoniei, Gaius Antonius Hybrida (porecla sa se traduce “jumătate bestie”), unul dintre cei mai tiranici generali romani a atacat cetăţile greceşti de la Pontul Euxin. Hybrida a ajuns sub zidurile Histriei, dar aici îl aştepta o mare supriză, o armată însemnată formată din histrieni, geţi din nordul provinciei şi aliaţi bastarni. Hybrida a fost pur şi simplu umilit, armata sa anihilată, iar steagurile legiunilor, capturate de către adversari. Generalul a fost norocos scăpând cu viaţă şi s-a întors “cu coada între picioare” la Roma, unde a fost pedepsit cu exilul. Steagurile legiunilor romane au fost duse de către geţii care le capturaseră în puternica cetate Genucla, despre care Dio Cassius avea să scrie mai târziu că “era durată lângă o apă”. Timpul a trecut, dar Roma nu a uitat niciodată ruşinea suferită. În anul 28î.H, proconsulul Marcus Licinius Crassus a intrat în Scytia Minor pentru a-l ajuta pe regele get Roles, în lupta sa cu un alt comandant get, Dapyx. După ce l-a învins pe Dapyx, Crassus l-a atacat. aparent fără motiv, pe cel de al treilea mare rege get al Dobrogei antice, Zyraxes. Acesta stăpânea în N şi N-V, iar capitala sa era… Genucla. Crassus aflase că steagurile pierdute de Hybrida se aflau în acea cetate şi a decis să răzbune onoarea şifonată a Romei. Mai mult, se pare că bătrânul rege Zyraxes fusese unul din artizanii victoriei de la Histria. Crassus a atacat Genucla şi după un dublu asediu îndelungat (de pe apă şi de pe uscat) a cucerit-o şi distrus-o. Zyrxes fugise însă deja, luând cu el o comoară în aur şi intenţionând să ajungă la aliaţii săi sciţi, pentru a cumpăra o nouă armată. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu bătrânul rege, care a dispărut complet din istorie, poate tâlhărit pe drum, poate ucis chiar de către aliaţii săi. Crassus a recuperat steagurile lui Hybrida şi s-a întors în triumf la Roma. Genucla a dispărut din istorie, devenind mai degrabă o himeră arheologică. Nimeni nu a reuşit să afle unde s-ar putea găsi ruinele acestei puternice cetăţi a geţilor. Unii spun că s-ar afla în zona Somova (Tulcea), dar este doar o ipoteză încă neverificată temeinic. Poate anii ce vor veni, vor aduce cu ei, dezlegarea acestui mister…
sursa https://www.black-sea.travel/