ISTORIA LUI MOȘ ION ROATĂ
În fiecare an, în luna ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918). Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Cu acest prilej ne amintim și de cei care au pus umărul la realizarea ei. Unul dintre aceștia este și vrânceanul Moș Ion Roată, intrat în istorie ca o legendă.
S-a născut în anul 1806 în sătucul Velnița, din comuna Campurile de Sus, astazi Campuri, din fostul judet Putna, veche așezare sătească, situată în satul Vrancei, nu departe de granița “de trei hotare”, unde de veacuri își dau mâna cele “trei țări surori”, Moldova, Transilvania și Țara Româneasca.
Se tragea dintr-o familie de țărani clacași Constantin și Mariuța Roată , cu o situație materiala precară, truditori din tata-n fiu pe moșia boierilor Dascalescu, din localitate.
Din documentele existente rezultă că nu a avut nici un fel de învățătură. Nu știa să scrie și să citească deoarece, în vremea copilariei sale, școlile sătești erau o raritate. Semna prin punerea degetului muiat în cerneală,oficial semna cu parafa primită în Divanul ad-hoc. Era înzestrat nativ cu o minte ageră și o judecată dreaptă, fiind cunoscut ca un om cinstit dar “cu gâdilici la limbă”, adica spunea omului verde în ochi, nu punea preț pe vorbele boieresti și nu avea ascunzători în suflet”, după cum îl caracteriza Ion Creangă.
Ion Roata a fost un țăran român, deputat în Divanul Ad-hoc și un susținător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele Unite Române.
Activitatea lui Ion Roată a cunoscut un moment de varf, in anii 1856-1857. Ca deputat fruntaș, trei mari probleme au stat în atenția sa: înfăptuirea Unirii, înlăturarea “boierismului” și improprietarirea clacașilor. După proclamarea independentei, Mihail Kogalniceanu, ministrul de interne si externe, trimite prefectului de Putna la 18 martie 1878 Ordinul “Steaua Romaniei”, în grad de cavaler, împreuna cu brevetul însoțitor semnat de regele Carol I, pentru a fi înmânat lui Ion Roată, ca o rasplată a contribuției pe care înțeleptul țăran din Campurile a avut-o la înfăptuirea Unirii Principatelor.
La 19 februarie 1882, Ion Roată se stingea din viață, la vârsta de 76 de ani, fiind purtat pe brațe ca un sfânt și înmormântat cu mare cinste în cătunul său din Gura Văii. A murit sărac asemenea majorității luptătorilor sacrificați, dar cel mai important este că a rămas în inimile și sufletele românilor, “prin cele doua narațiuni, Ion Creangă i-a construit un soclu de legendă, dăruindu-i un monument care nu va pieri niciodată. Chipul lui va lumina peste veacuri.”( Ovidiu Birlea)