Cornesti- cea mai mare fortificatie din Europa apartinand Epocii Bronzului

22.08.2013 00:32

 

La nici 20 de kilometri de Timișoara, pe drumul ce duce spre Arad in localitatea Cornești, un sat care nu adună mai mult de 300 de case, se gaseste cea mai mare fortificație din Europa, aparținând Epocii Bronzului.

 Vestigiile aflate la Corneşti,  au atras atenția istoricilor europeni, iar statul german a oferind 300.000 de euro pentru cercetarea sitului. Ca importanţă, poate fi comparat cu Stonehenge, spun cei care 30 de cercetatori care încearcă acum să-i afle toate secretele.Durata proiectului este de cinci ani.

Autoritățile se gândesc chiar să deschidă un muzeu în sat și să exploateze potențialul turistic al zonei.

“Mă gândesc la, discutând cu domnul director de la Muzeul Banatului, referitor la un sat al acestei epoci, a Epcoii Bronzului. Un sat mai mic făcut, mai în miniatură să spunem așa, în care să vadă fiecare cetățean, cei care vizitează să vadă ceea ce înseamnă acea perioadă de istorie”, afirmă primarul Aleodor Sobolu.

 

cornesti1

Fortificația se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare și este formată din patru inele concentrice. Sunt de fapt zidurile cetății, ridicate cu ajutorul unor piloni din lemn pe care s-a adăugat pământ. Construcția avea o poziție strategică, fiind situată în apropierea Mureșului de unde era adusă sarea, dar și de Munții Banatului. În felul acesta localnicii stabileau relații comerciale pentru a obține provizii.

Dealurile pe care este așezat satul Cornești s-au format datorită iarcurilor, șanțuri adânci de trei metri care îi țineau departe pe atacatori. Au reprezentat mereu o enigmă pentru localnici, dar și pentru arheologi.

Startul primelor săpături le-a dat profesorul Alexandru Szentmiklosi acum mai bine de patru ani, pe cheltuială proprie: “Cercetarea arheologică de la Cornești completează o pagină din protoistoria Europei prin dimensiunile fortificației. Acest sit arheologic a avut un rol crucial în evenimentele de la sfârșitul Epocii Bronzului, respectiv a doua jumătate a mileniului doi înainte de Hristos”.

 

Ceea ce vor să afle cercetătorii, este cum au reușit oamenii să construiască cea mai mare fortificație din Europa, aparținând Epocii Bronzului.

cornesti3

Opinia prof. dr. Bernard Heeb: “Eu cred ca situl de la Cornești va sta alături de marile situri din Europa ca Stonehenge sau Sarmizegetusa. În opinia mea este unul dintre cele mai importante situri din întreaga Europă, este cea mai mare aşezare din perioada preistorică pe care o cunoaştem şi pe de altă parte este o structură absolut fantastică”.

Arheologii au descoperit bucăți de ceramică şi o poartă, iar locul în care sapă acum ar putea fi o casă sau un templu.  dar pentru ca secretul din spatele fortificației să fie descoperit este nevoie de timp și bani, un lucru e cert: dacă va fi introdusă în circuitul turistic, fortificația de la Cornești va pune România pe harta lumii.

Specialiștii strâng acum documentația necesară pentru a introduce fortificația în patrimoniul UNESCO

NYC

sursa: https://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Timisoara/Stiri/Istoria+Europei

+rescrisa+in+Banat+Cea+mai+mare+fortificatie