De la ora 10.00, în zona Sat Vacanţa – Parcul Tăbăcărie din Constanţa, începe Festivalul Antic Tomis cu deschiderea atelierelor de reconstituire istorică din cadrul Parcului de reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Tot în prima zi, începând cu ora 16.00 constănţenii vor asista la parada trupelor militare şi civile prin oraşul Constanţa, pe traseul City Park Mall – Tabăra, unde la ora 17.30 va avea loc Ceremonia de deschidere, ce va fi urmată de prezentarea echipamentului de luptă şi marea bătălie între daci şi romani.

Ziua în tabără se încheie cu aprinderea torţelor, proiecţii de filme documentare, istorice şi proiecţii 3D, precum şi cu vizita la ateliere. După ora 22.00, distracţia se mută în Mamaia unde va avea loc o Toga Party, găzduită de Club Ego.

În ziua a doua, sâmbătă, 17 august, de la ora 10.00, vizitatorii se vor întâlni din nou cu viaţa, arta şi obiceiurile antice, în cadrul atelierelor ce fac parte din Parcul de reconstituire istorică Tomis. Vor interacţiona cu dacii, sarmaţii, romanii şi goţii aflându-le astfel secretele păstrate de peste 2000 de ani.

După ora 18.00 va avea loc o nouă luptă între daci şi romani urmată de o paradă în Staţiunea Mamaia pe traseul Hotel Flora – Piaţeta Cazino de la ora 20.00. Seara se încheie cu atelierul de dans Tripodium, unde vizitatorii pot învăţa mişcări de dans antic, în parcul de reconstituire istorică.

Ziua a 3-a, duminică, 18 august, va începe la ora 10.00, cu ateliere de ceramică, textile şi vestimentaţie şi pielărie antică, prelucrarea metalului, gastronomie antică, tehnica militară antică, muzica şi dans, în cadrul cărora vizitatorii sunt invitaţi să participle pentru a pătrunde tainele civilizaţiei antice.

La ora 17.00 va avea loc parada cuceritorilor romani, ce va porni din zona Capitol spre intrarea Cetăţii Tomis din Parcul Arheologic al Primăriei. Elementul inedit al ultimei zile este piesa de teatru antic Medeea de Euripide, ce se va juca în incinta Festivalului Antic Tomis, începând cu ora 20.00.

În seara ultimei zile va avea loc, începând cu ora 21.30, ceremonia oficială de închidere a Festivalului Antic Tomis şi stingerea Flăcării Tomisului.

Dacă doriţi să fiţi mereu la curent cu evenimentele festivalul Antic Tomis abonati-vă la calendarul Google al evenimentului, urmăriţi www.festivalulantictomis.ro sau daţi like la www.facebook.com/festivalulantic.

Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării şi agenţia de marketing cultural Groove Hour Constanţa, alături de Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Patronale Mamaia, Asociaţiei Patronale a Cluburilor din Mamaia, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi al Consiliului Judeţean Constanţa.

La cea de-a doua ediţie a Festivalului Antic Tomis participă trei asociaţii de reconstituire istorică din România, două asociaţii din Polonia, pentru prima dată la Constanţa, şi cele două asociaţii din Bulgăria, care revin la Festival după participarea de anul trecut.

În cadrul proiectiilor de film documentar vizitatorii vor putea viziona documentarele istorice-Cetatile Pontice: Cetatea Tomis, Cetatea Capidava, Cetatea Callatis, Cetatea Ulmetum, Cetatea Tropaeum Traiani, produse şi realizate de Cristian Cealera, Operator imagine - Cristian Medveghi, Montaj - Răzvan Malciu, Voce - Marius Klein.

De asemenea în cadrul proiecţiilor de film vor rula documentarul turistic „Pe urmele Argonauţilor“ şi reconstituirile 3D Cetatea Tropaeum Traiani, Edificiul Roman cu Mozaic şi Termele Romane Tomis produse şi realizate de Catheol Film. Playlistul mai contine reconstituirea 3D a Cetăţii Histria realizată de Midia FX.

Evenimentul beneficiază şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, care va organiza împreună cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în perioada 15-19 august 2013, o vizită de documentare pentru membrii Asociaţiilor de reconstituire istorică, în vederea promovării produsului turistic „Dobrogea – istorie şi cultură“ pe piaţa turistică poloneză şi bulgară.

Vizita de documentare cuprinde, printre altele, vizite la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul Marinei, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, vizitarea Cetăţii şi a Muzeului Cetăţii Histria, a Bisericii Ingropate din comuna Istria şi a Monumentului Triumfal Trophaeum Traiani Adamclisi.

Despre atelierele Parcului de Reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Atelierul de ceramică/ modelare manuală după tehnica dacică
Atelierul de ceramică este dezvoltat cu rolul de a pune în valoare moştenirea antică în confecţionarea vaselor de lut, fie ele de uz zilnic, de lux sau de utilizare specială, ca mod de exprimare a sensibilităţii umane şi atracţiei pentru frumos.

Atelierul de prelucrarea metalului
Atelierul de prelucrarea metalelor oferă o înţelegere a complexităţii tehnologiei de prelucrare a metalului, a modului în care se combină forţa fizică şi cunoştinţele cu arta în scopul de a produce obiecte de metal de uz casnic, lupte, decoraţiune, etc.

Atelierul de textile şi vestimentaţie antică
Atelierul de textile şi vestimentaţie antică aduce în prim plan vestimentaţia şi rolul ei în dezvoltarea societăţii antice. În cadrul activităţii se vor studia tipurile de ţesături şi materiale pe care societatea antică le utiliza în crearea vestimentaţiei, tipul şi rolul vestimentaţiei în deosebirea claselor sociale, culorile folosite, etc.

Atelierul de gastronomie antică
Atelierul va ajuta participanţii să înţeleagă şi să aprecieze bucătăria dacă şi romană, cu gusturile şi aromele ei, ingredientele şi modurile de preparare, reconstituind cultura gastronomică sofisticată a civilizaţiei antice, dacă şi romană, şi prezentând preferinţele şi obiceiurile de consum ale celor două civilizaţii.

Atelierul de tehnică militară
Atelierul prezintă evoluţia armatei dacă şi romană de la triburi războinice la apanaje aristocratice, la armată obligatorie şi profesionistă, astfel devenind o maşinărie de război eficientă. Atelierul iniţiază publicul în ceea ce priveşte conflictul militar antic.

Atelierul de pielărie
Din timpuri preistorice, omul a folosit piei de animale pentru a-şi satisface nevoile sale de bază, de la piese de îmbrăcăminte, adăpost, covoare, până la echipamentul de protecţie pe câmpul de luptă. Atelierul prezintă arta prelucrării pielor de animale în perioada daco-romană a spaţiului carpato-danubiano-pontic.

Atelierul de muzică antică şi dans
Dansul şi muzica au dominat ca manifestare artistică lumea antică şi drept urmare ocupă un loc important ca atelier de reconstituire în cadrul parcului istoric. Utilizarea ritmului în educaţie permite o abordare unitară şi nu numai înţelegere intelectuală.

Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării: „Festivalul Antic Tomis aflat la cea de-a doua ediţie este - atât pentru comunitatea locală dar şi pentru Asociaţia noastră - un eveniment de suflet, care atrage mulţi turişti şi o imagine pozitivă, atât de necesară Litoralului românesc. Organizarea evenimentului în staţiunea Mamaia – Parc Tăbăcărie, în mijlocul lunii august, vrea să arate turiştilor care au ales ca şi destinaţie de vacanţă Litoralul Românesc, că, pe lângă mare, plajă, evenimente în cluburi, pot să se transpună şi în atmosfera şi istoria vremurilor de naştere a cetăţii Tomis.

Suntem convinşi că cea de-a doua ediţie va avea un impact şi mai mare asupra turiştilor şi constănţenilor, iar evenimentul va continua să atragă un interes fantastic şi va reprezenta o nouă pagină în istoria evenimentelor de promovare a Constanţei şi a Litoralului Românesc. Vă aşteptam la reîntâlnirea cu Tomiris, întemeietoarea cetăţii Tomis şi cu legiunile de daci şi romani, care vor reînvia Cetatea noastră. VIVA TOMIS!“

Dragoş Paiu, Director Marketing Groove Hour Constanţa:„Pe lângă programul bogat şi ambiţios pe care îl propunem, Festivalul Antic Tomis vine la cea de-a doua ediţie cu un mesaj curajos către locuitorii oraşului Constanţa şi anume să transformăm oraşul Constanta într-o destinaţie culturală apreciată la nivel naţional şi de ce nu, la nivel european.

Vrem să arătăm prin Festivalul Antic Tomis ca oraşul Consta'ta este un spaţiu al creativităţii şi al valorilor reale, al muzicii şi al artelor plastice, deschis tuturor, un spaţiu care atrage oamenii să intre într-o comunitate ce împărtăşeşte aceleaşi valori. Continuăm, astfel, experienţa de conectare cu vechiul Tomis, cu rădăcinile noastre cele mai profunde“

Partenerii care fac posibilă organizarea acestui eveniment sunt: Generali Asigurări, Carrefour, Dobrogea S.A., Catheol Film, Bograve Advertising, Epson, Iowemed, Ciao Wine, Double Bridgexim, Danais, Cercetaşii României, Agora Tea&Coffee, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Noua Acropolă, Phoenicia Hotels & Resorts, Hotel Iaki Mamaia, Club Amicii.

SURSA adevarul.ro