Descoperire arheologică uluitoare, la Galaţi. Cercetătorii au găsit dovada existenţei în zonă a dacilor liberi

16.07.2014 00:47

Descoperire arheologică uluitoare, la Galaţi. Cercetătorii au găsit dovada existenţei în zonă a dacilor liberi 442

Descoperire arheologică senzaţională în Galaţi. Un cuptor de ardere a ceramicii, care datează din secolul IV a fost scos la lumină de arheologi în situl aflat în spatele şcolii din Negrileşti. 

Cuptorul aparţine civilizaţiei Sântana de Mureş, care este un amestec de daci liberi cu migratorii germanici din aceea perioadă. Lângă acesta, arheologii au mai găsit vatra unei locuinţe din Neolitic iar în apropiere o groapă menajeră din Epoca Bronzului.

Lucrările în situl arheologic au început în 1981. Au fost reluate în 2007, dar rezultatele au venit abia acum. 

Săpăturile întinse pe o suprafaţă foarte mare au scot la iveală aşezari umane din diferite perioade istorice. Unele vechi de peste 7.000 de ani.

 Eforturile arheologilor se îndreaptă acum către consolidarea şi conservarea cuptorului pentru a se reuşi să-l transporte la Muzeului de Istorie din Galaţi.

sursa https://www.antena3.ro/timp-liber/cultura/descoperire-arheologica-uluitoare-la-galati-cercetatorii-au-gasit-dovada-existentei-in-zona-a-260494.html