CODEX ROHONCZI
CODEX ROHONCZI
CODEX ROHONCZI este o cronică legată în piele, scrisă între anii 1100-1200 într-un alfabet încă necunoscut. Denumirea cărţii a fost dată după orașul Rohonc, în vestul Ungariei (acum Rechnitz, Austria), în care a fost păstrat până în 1838 când a fost donat Academiei Maghiare de Științe de către Gusztáv Batthyány. Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri scrise cu cerneală violet. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.
Codexul face parte din lista celor opt scrieri care nu au fost descifrate inca
Această lucrare a fost cercetata fara nici un rezultat din 1840, primul fiind savantul maghiar Ferenc Toldy , apoi Hunfalvy Pál,expertul austriac în paleografie Mahl, Josef Jireček și fiul său, Konstantin Josef Jireček( amândoi profesori ai universităţii din Praga), cercetatorul german, Bernhard Jülg.
O traducere a fost făcută de către prinţesa indiană Mahesh Kumar Singh. Aceasta susține despre Codex că este scris de la stânga la dreapta şi de sus în jos, într-un dialect Brahmi. Ea a tradus primele 24 de pagini şi a obținut un text hindus, care a fost tradus în limba maghiară. Traducerea coincide în cea mai mare parte cu începutul unei evanghelii apocrife (necunoscut anterior). După Mahesh Kumar Singh primele doua rânduri se traduc în felul următor: “Bhagwan el jurnalul bahoot Garib yahan bimar aur bhookhe hai / Inko itni Sakti aur Himmat face Taki voi apne karmo ko pura dragul kar” – în limba română: “Oh, Dumnezeule! Aici oamenii sunt foarte săraci, bolnavi și înfometați, ajutăi şi dă-le puterea pentru satisface nevoile lor“. Această traducere a fost imediat criticată iar ca şi contra-argument se afirmă că din transcriere lipsesc complet paragrafe, ulterior a fost considerată în general, o farsă.
Cercetătorii români afirmă despre Codex Rohonczy că este o cronică românească din secolele XI-XII, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică cu alfabet geto-dacic. În regiunea Dobrogea din România s-au găsit simboluri similare gravate în peșteri de către călugări sciți.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului (apartinând Blaki –vlahiilor) au fost redactate în secolele XI si XII, de la dreapta la stânga, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere dacice. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. Interesant este că se regăsesc toponime şi hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarău, Nistru și Tisa. Contactele diplomatice dintre Vlad și Alexie Comnenul, Constantin Dukas și Robert de Flandra sunt, de asemenea, menționate. “Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc
Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,/
Înşelator, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”
Totuşi traducerea a fost criticată argumentându-se că unele paragrafe care apar de mai multe ori, în Codex sunt scrise cu litere diferite.
Despre existenţa unui alfabet geto-dacic se poate afirma că este posibil să fi fost creat cu multe milenii în urmă, descinzând chiar din scrierea pictografică, descoperită pe tăbliţe aparţinând perioadei neolitice cu peste 5500 de ani în urmă. Vestitul specialist belgian Vulcanius Bonaventura , într-o lucrare de referinţă apărută în anul 1592, precizează, pe baza mărturiilor arheologice scrise în alfabetul geto-dacic pe care le-a văzut, că un alfabet autohton geto-dacic a fost inventat cu mult timp înaintea celui latin roman. Descoperirea unor surse documentare privind existenţa lucrării lui Aeticus Dunăreanu, intitulată Cosmographia, scrisă în limba daco-românească, cu alfabetul geto-dac în secolul al IV-lea din era noastră, este o altă dovadă a existenţei unui alfabet propiu.
Folosirea de către români a acestui alfabet geto-dacic şi în secolele XII-XIII este dovedită de cronicarul ungur Simon de Keza care, în a sa lucrare din 1282, referindu-se la secuii care convieţuiau atunci cu românii la vest de Munţii Apuseni, preciza expres: “De aceea (secuii) amestecându-se cu blackii (românii) se zice că se foloseau de literele lor” fapt trecut cu vederea de către istoriografia ungară. În această ordine de idei, merită să mai subliniem şi afirmaţia Papei Inochentie al IV-lea la anul 1243 conform căreia: “De un secol şi jumătate valahii (românii) din Dacia traduseseră, pe nesimţite, în limba lor, liturghia”. Rezultă, aşadar, cu claritate că pe la anul 1100 românii, adică clericii ortodocşi, au tradus şi Liturghia în limba lor proprie.
NYC
Sursa: Nasutv, dacia.ro