CIMPOIUL ROMANESC
Cimpoiul este un instrument muzical de suflat. Este specific multor popoare europene, din Europa și Orientul Apropiat.
Ovidius, în timp ce era exilat în Sciția, se plângea de sunetul oribil produs de o bășică din pile de oaie, fără păr, cu doua țevi de lemn, pe care „acești barbari o folosesc zi și noapte, prevenind un om de bună creștere să doarmă la orele care trebuie”.[1] El spune intr-o scrisoare ca aceasta monstruozitate e numita „cimpo”.
Cimpoiul românesc
Cimpoiul românesc este făcut de obicei din piele de capră. Este compus din (cu corespondențele în imaginea alăturată):
- Suflaciu (segmentul din planul îndepărtat)
- cartuș
- inel
- Carabă (segmentul din partea inferioară)
- bucea
- lulea răsuflătoare
- caraba propriu-zisă (simplă sau dublă)
- Bâzoi (segmentul mai gros din prim-plan)
- șoc
- mijlocariu
- bâzoi
- Burduf (îmblănit)
Numărul găurilor carabei variază între 5 și 8, iar sunetul scos este mai puțin stringent decât al rudelor sale balcanice. Astăzi nu prea mai are căutare, doar câțiva bătrâni îl mai folosesc.Cimpoiul este un instrument străvechi, cunoscut cu mult înainte de inventarea orgii. Aerul necesar producerii sunetului este suflat de către executant printr-o țeavă într+un burduf prins sub braț. Prin presiunea constantă a brațului, aerul adunat în burduf este condus spre fluierele cimpoiului: caraba, un fluier labial pe care se cântă melodia și bâzoiu, care emite isonul pe fundamentală sau cvintă.