13.10.2013 11:27

 

 

 

Biserica omului

 

Între Constanţa şi Ostrov, pe platoul înalt din sudul Dobrogei, există un monument cu nume deosebit: Momentul triumfal Trophaeum Traiani dar şi multe ruine rămase de la vechea cetate romană.

Se spune că, în iarna anului 101-102 s-au dat lupte grele între romanii care porniseră cucerirea Daciei şi geto-daci care-şi apărau ţara. În anul 109, când romanii i-au învins pe geto-daci, împăratul Traian a dat poruncă să fie ridicat acel monument neobişnuit pentru Dacia – rotund şi cu acoperişul în forma unei cupole. Pe mijloc, precum un brâu lat, îl înconjoară sculpturi care amintesc scenele de vitejie ale ostaşilor romani dar şi eroismul dacilor. În apropierea monumentului mai sunt alte două mărturii ale acelor lupte: monumentul funerar al unui ofiţer roman căzut în luptă şi altarul înălţat tot din porunca lui Traian pentru soldaţii romani care şi-au dat viaţa în crâncenele bătălii.

Valuri de popoare migratoare au trecut în următoarele milenii peste acea aşezare. Monumentele şi cetatea au început să decadă dar au înflorit aşezările omeneşti. Locuitorii acestora veneau şi se rugau la „altarul” înălţat de Traian.

În timpul ocupaţiei otomane, turcii au numit aşezarea Adamclisi care se poate tălmăci ca „Biserica lui Adam” sau „Biserica omului”.

După atâta amar de vreme, avem încă mărturii şi putem înţelege viaţa, înfăţişarea şi faptele strămoşilor noştri.

legendeleromanilor.ro

Cetatea Tropaeum Traiani a fost reconstruită 3D într-un proiect turistic cu numele „Visul lui Traian”, ce urmăreşte să pună în valoare şi să aducă în atenţia turiştilor traseele Constanţa - Adamclisi - Ostrov şi Mangalia - Ostrov - Adamclisi.

Drumuri care prilejuiesc adevărate bucurii excursioniştilor, atât din punct de vedere peisagistic, cât şi cultural, atracţiile din cale fiind Cetatea Păcuiul lui Soare (zona Ostrov, insulă pe Dunăre), Cetatea Durostorum (tot Ostrov), Mănăstirea şi Peştera Sf. Apostol Andrei, Mănăstirea Dervent, rezervaţiile naturale Pădurea Hagieni (Limanu), Pădurea Esechioi (zona Oltina) sau Canaraua Fetii (Băneasa) şi Cetatea Tropaeum Traiani cu Monumentul Adamclisi.
Filmul de animaţie 3D redă un tur virtual dinamic al cetăţii, fiind astfel un ghid al turiştilor care se plimbă, de obicei, singuri printre ruine din care mulţi nu înţeleg mare lucru. Cetatea îi va duce înapoi în timp, la perioada ei de glorie, în secolele IV - VI d.H.

https://traseeostrovadamclisi.ro/System/PlayerPopup.php?f=224

 

 

O descoperire interesantă la care lucrează arheologii constănţeni este un domus roman descoperit în cetatea Tropaeum Traiani.

 

Având în vedere că ne găsim la marginea imperiului, astfel de case ale lumii romane sunt rarităţi. Construcţia a fost localizată de arheologi ca aparţinând secolelor IV - VI d. H., momentul de ridicare corespunzând etapei de refacere a oraşului din timpul lui Constantin cel Mare.

Domusul este locuinţa specifică nobililor romani (patricienii). Acestea respectau în epocă un anumit tipar (plan arhitectural şi de compartimentare) observat de arheologi, în timp, la casele scoase la suprafaţă mai în centrul marelui imperiu. După începerea săpăturilor, arheologii constănţeni au constatat că şi acesta respectă aceleaşi planuri, deşi dimensiunile sunt ceva mai mici. Despre acest domus (care i-a inspirat şi pe studenţii Universităţii "Ovidius", şi pe cei ai Universităţii Tehnice din Cluj, prezenţi la Şcoala de vară CreatiVE, să refacă măcar virtual clădirea), ne-a povestit arheologul Gabriel Talmaţchi, responsabilul de săpătură:
"Aveau multe dormitoare, cameră de zi, aveau atrium, unde presupunem, după indicaţii, că exista o statuie". Pe peretele din Nord, lângă intrare, proprietarii aveau, de o parte şi de alta a intrării, două magazine. Păşind pragul, se trecea printr-un hol larg din care se intra în camerele dispuse pe stânga şi pe dreapta. Din acest vestibulum, se intra în atrium, unde se pare că exista un pavaj marcat în colţuri de patru coloane în mijlocul căruia probabil se afla o statuie. Din atrium se intra în studio, apoi traversând un portic (o galerie delimitată de coloane pe o parte), printre coloane, se intra în grădina interioară (peristilio). Iar din galerii se intra în alte camere cu vedere la grădină. După cantităţile de piatră, ţiglă şi olană găsite până acum, se pare că domusul avea şi etaj, care, foarte probabil, a fost din piatră, nu din lemn.
"Faţă de alte construcţii descoperite mai spre Roma, chiar dacă respectă planurile, domusul nostru e mai mic. Poate din cauză că ne aflăm la marginea imperiului", explică arheologul. "Şi după zona în care se află, e o clădire importantă. E o zonă centrală, aproape de intersecţia a două străzi principale. E aproape de Poarta de Sud a cetăţii, iar pe unul din drumurile care trec pe lângă ea - prin faţa celor două magazine - la un moment dat accesul carelor a fost blocat permiţându-se doar accesul pietonal". La concluzia asta au ajuns după ce au găsit nişte pietre de mari dimensiuni, fasonate, aşezate paralel cu axul drumului.
"Dacă astea aparţin secolului IV şi poate unei părţi din sec. V, în secolul VI, cei care au deţinut construcţia au pierdut-o, au părăsit-o, ori pur şi simplu au murit, deoarece edificiul începe să aibă caracter popular", continuă povestea Gabi Talmaţchi.
"Dacă înainte erau zone necompartimentate, de acum apar mai multe camere. Iar la recompartimentare se vede că, pentru pereţi, s-au folosit baze de coloane, bucăţi din fusul coloanei (corpul coloanei) şi chiar bucăţi de capitel (partea superioară a coloanei), ceea ce ne spune că oamenii ăştia nu mai aveau o preocupare pentru estetic. Deja nu mai avem de-a face cu oameni nobili, tot aerul aristocratic se pierde".
După monedele găsite, se poate spune şi exact perioada în care s-au întâmplat acestea: în timpul lui Iustinian, perioadă caracterizată printr-o explozie demografică. Finalul clădirii este legat de anul 586, în care atacurile avaro-slavilor rad mai multe cetăţi, inclusiv din sudul Dunării. Există urme de locuire şi după 586, dar este vorba de bordeie, Tropaeum Traiani a încetat să mai existe ca oraş.

SURSA CUGET LIBER

 

Tropaeum Traiani, azi Adamclisi (II)

  

Unul dintre primii cercetatori avizati care au vazut si au descris rezultatele cercetarilor facute la Adamclisi de catre marele arheolog roman Grigore Tocilescu a fost Raymund Netzhammer. S-a deplasat acolo prima data, pentru o zi, in 1906, apoi in 1910 si 1918. Pe langa impresia deosebita pe care i-au lasat-o monumentele, marturia de atunci a ilustrului vizitator pleaca, impreuna cu interpretarile pertinente, de la un stadiu al cercetarilor care, prin forta lucrurilor, astazi este mult mai greu sau deloc descifrabil.
Autorul Jurnalului nota pentru ziua de vineri 22 iunie 1906 cum a plecat spre Adamclisi, insotit de canonicul Carl Auner, in zori, cu o trasura pusa la dispozitie de la Medgidia de "prietenul nostru", mosierul Hillerin, care-i si gazduise peste noapte. Va fi fost - din Jurnal rezulta, partial, doar ceva mai la vale - dintr-o familie de catolici de origine franceza. Am avut colegi de scoala doi urmasi ai acestei familii, frate si sora, la Liceul Cantemir din Bucuresti. Nu puteau risca sa spuna de unde se trag, in acea vreme tragica a "luptei de clasa" (am terminat impreuna liceul in anul 1962).
Aflam asadar ca, in 1906, drumul cel mai potrivit de urmat pentru a ajunge la Adamclisi era cu trasura sau cu caruta, de la Medgidia.
Astazi, cei mai multi vizitatori ajung acolo pe alte cai rutiere, dintre care cea preferata porneste de la Constanta, urmand un traseu relativ comod, de numai 62 km. Atunci insa drumul a durat de la cinci la opt dimineata pentru circa 40 km. Se mai vedea, din monumentul roman, tamburul cilindric inalt de aproape 20 m si cu diametrul de 27, de care te puteai apropia urcand "sapte trepte bine conservate".

Urmeaza descrierea monumentului, asa cum va fi aratat acesta potrivit reconstituirii grafice propuse in volumul din 1895 al lui Tocilescu, Benndorf si Niemann, si observatia ca, intre blocurile nedecorate ramase in jurul monumentului, se aflau si unele cu decor, dupa ce toate celelalte fusesera transportate la Bucuresti. Existase ideea, datorata in special lui Mihail Kogalniceanu, de expunere si apoi chiar reconstituire a monumentului in Capitala. Netzhammer scrie in Jurnal doar ca piesele cu decor ale monumentului fusesera aduse la Bucuresti din ordinul lui Tocilescu, in calitatea acestuia de responsabil al cercetarilor si de director al Muzeului National de Antichitati, si ca ramaneau deocamdata expuse in curtea muzeului. Netzhammer mai adauga: "Ar fi fost de mii de ori mai bine daca totul ar fi fost lasat la locul lui, reconstituindu-se uriasul monument in forma initiala!". Dorinta i s-a implinit 70 de ani mai tarziu, cand monumentul a fost restaurat peste miezul initial cu copii mai usoare, originalele fiind expuse in muzeul local, special construit. Ceea ce s-a pierdut din vedere in ultimii peste 25 de ani a fost din pacate repararea si consolidarea sistematica a monumentului expus intemperiilor, ale carui piese noi, din beton armat, se degradeaza mult mai rapid decat originalele din calcar.
La ruinele orasului antic, unde se lucra cu soldati, vizitatorii au fost condusi de catre unul dintre colaboratorii lui Tocilescu, arhitectul Gustav von Cube din Munchen, diriginte al sapaturilor concentrate atunci la basilica paleocrestina B, numita de catre descoperitori "de marmura". El distingea, in acea faza a cercetarilor, existenta a trei basilici succesive pe acelasi loc, fapt posibil, dar care astazi nu pare sa aiba o sustinere palpabila. Erau cunoscute, cu aceasta, in oras patru basilici paleocrestine; informatiile care le privesc s-au completat substantial abia in ultimele decenii, dupa reluarea in 1968 a cercetarilor sistematice. Von Cube a condus insa abia a noua campanie de sapaturi (5 mai - 13 iulie 1906), in urma careia a lasat un raport dactilografiat de 26 de pagini si o anexa cu toate descoperirile de la basilica si de la baptisteriul din imediata ei apropiere. Specialistii in domeniu sunt de acord astazi, plecand de la asocierea celor doua edificii, ca aici va fi fost o basilica episcopala si ca, de la data functionarii concomitente a celor doua edificii, adica de pe la finele secolului al V-lea, Tropaeum Traiani era sediul unui episcop din provincia Scythia, subordonat episcopului metropolitan de la Tomis (Constanta). Chiar daca vedeau o datare mai tarzie, cel putin trei dintre specialistii vremii (Tocilescu nu a mai apucat sa-si exprime punctul de vedere intr-o publicatie), adica Netzhammer, Parvan si Carl Auner, erau deja convinsi, la putin timp dupa descoperirea din 1906, ca Tropaeum Traiani a fost sediul unui scaun episcopal.
Mai aflam, din nou din Jurnal, ca exista deja, la acea data, in satul Adamclisi, un mic muzeu in al carui pridvor gazdele i-au invitat pe oaspeti la o gustare inainte de a pleca. Este una dintre primele relatari scrise privitoare la muzeul local, venita de la un martor din afara echipei lui Tocilescu. Dupa cum stim din alte surse, colectia acestuia - mai ales piesele marunte - a disparut in urma primului razboi mondial. Nu a fost singurul caz in Dobrogea, unde ceea ce am numi astazi muzee de sit devenise deja un sistem, initiat de Tocilescu si continuat de Parvan. Dupa primul razboi mondial, micile muzee si depozite locale, precum acelea de la Adamclisi, de la Pantelimonul de Sus (Ulmetum) si de la Histria, au ramas mai curand o amintire, cauza fiind nu doar ocupantii vremelnici.
Revenind - dupa descrierea si interpretarea descoperirilor de la Adamclisi, din primul volum al lucrarii Aus Rumanien (1909, sub titlul O excursie in Pompeiul Dobrogei) - in cartea sa privind antichitatile crestine din Dobrogea (1918), Raymund Netzhammer isi intitula al 17-lea capitol din volum Tropaeum, orasul cu basilici. El incepea astfel: "Perla localitatilor paleocrestine din Dobrogea este fara indoiala orasul antic Tropaeum".

SURSA ZF ZIARUL DE DUMINICA