8000 de ani de istorie in Muzeul din Roman

18.02.2014 13:39

Muzeul este locul în care trecutul ne “vorbește”, un spațiu al reamintirii că noi, cei de astăzi, le datorăm lor, celor din alte vremuri, totul. Țara noastră, acest spațiu bogat în descoperiri a căror vechime parcurge toată vârstele umanității, își așteaptă vizitatorii și în muzee, astfel încât aceștia, mai ales cei tineri, să ia contact cu vremurile trecute. Cunoscând trecutul, cel curios și iscoditor poate înțelege mai bine prezentul și, de ce nu, poate anticipa, într-o măsură mai mică sau mai mare, viitorul.

Din aceste considerente, va propunem o rubrică periodică în care vă vom prezența, de fiecare dată, câte un muzeu al țării noastre, lansându-vă, totodată, invitația că, pe lângă turul virtual pe site-urile acestora, să le pășiți pragul, că într-o călătorie în timp, pentru a descoperi misterele poporului nostru milenar. Astăzi va invităm la Muzeul din Roman.

Muzeul de Istorie din Roman a luat fiinţã la 1 septembrie 1957, prin numirea domnului Vasile Ursachi, proaspat absolvent al Facultãţii de Istorie din Iaşi, ca director al unei instituţii care nu avea niciun patrimoniu. Prima cladire care adãpostea Muzeul se afla pe strada Ştefan cel Mare, nr. 202, compusã din doua încãperi, din care una era şi locuinţa directorului.

Aici s-a deschis prima expoziţie în anul 1958, care valorifica primele cercetari sistematice întreprinse în zona Romanului, necropola dacilor liberi de la Gabara – Moldoveni (Porceşti). A doua expoziţie avea sa fie legatã de sarbatorirea, în 1959, a centenarului Unirii Principatelor.

Zona, foarte puţin cercetatã în trecut – în jurul Romanului nu se cunoşteau, la data înfiinţarii Muzeului decât câteva descoperiri izolate, fara nici o sapatură sistematică, a constituit un teren propice cercetărilor de suprafaţã şi mai apoi sistematice, care cuprindeau, la început, toate epocile, pentru a se forma o colecţie şi un fond expoziţional diversificat atât cronologic cât şi tipologic.

Dupa asigurarea unui numar suficient de obiecte pentru o expoziţie permanentã, având în vedere şi faptul ca muzeul deja trecuse prin înca douã localuri, unul unde se amenajeazã în prezent Muzeul deŞtiinţe Naturale, iar cel de-al doilea în actualul sediu al S.C. Romconstruct S.A.Roman, în care s-a deschis o expoziţie permanentă cu un valoros patrimoniu provenit din sãpãturile sistematice ale muzeului, s-a trecut, în 1962, la amenajarea unei expoziţii de bazã în localul din str. Cuza-Vodã, nr. 33.

Odata cu mutarea în acest local au aparut şi doua secţii noi – de ştiinţe ale naturii şi de artã plasticã. Cea de Ştiinţele naturii avea sa dureze doar câteva luni, pentru ca în 1962 se transferă Muzeul din Adjud la Roman, iar cea de artã avea sa fie mutatã, în 1968, într-un local nou, unde se afla şi astãzi.

În condiţiile în care patrimoniul muzeului a crescut vertiginos, ca rezultat al intenselor cercetari arheologice în zonã, se impune o reorganizare a expoziţiei de baza şi odata cu aceasta obţinerea unui nou spaţiu, mult mai mare. Astfel, în anul 1988 muzeul obţine o nouă clădire, în imediata apropiere, pe str. Cuza-Vodã, nr. 26, monument de arhitecturã, cunoscutã sub numele de “Palatul Negruzzi”.

8.000 ani de istorie intr-un singur loc

Itinerariul expoziţional, de la parterul muzeului, propune vizitatorilor să descopere începutul istoriei omenirii, într-un periplu de la paleolitic la epoca bronzului (pentru primele trei săli), fapt ilustrat prin intermediul diferitelor obiecte preistorice, dovezi ale activităţii umane: lame din silex, răzuitoare, dăltiţe, străpungătoare, măsele şi oase de mamut, din paleoliticul superior (de la 35.000 – 10.000 ani î.Hr.).

Neo/eneoliticul (6000 – 2000 ani î.Hr.) surprinde prin uneltele evoluate (toporaşele de mână şi cele perforate, cu scopul înmănuşării), diversitatea ceramicii incizate sau pictate cu motive spiralo-meandrice (vase de provizii, străchini, capace, vase-suport, vase de cult), majoritatea specifică culturii Precucuteni şi Cucuteni (fazele A, A-B) şi datorită plasticii antropomorfe şi zoomorfe (reprezentări sub formă umană-idoli, dar şi diferite animale). Totodată, nu lipseşte „ceramica pieptănată”, de tip Cucuteni (faza C), decorată cu un instrument dinţat, similar pieptănului.

Epoca bronzului (2200 – 1100 ani î.Hr) se remarcă prin diferenţele din cadrul formelor ceramice, comparativ cu perioada neolitică, acum fiind specifice cănile cu torţi supraînălţate şi vasele mari decorate cu brâuri (lipseşte pictura). Excepţionale sunt cele două tezaure de obiecte din bronz (seceri şi celturi), descoperite la Ruginoasa şi Doljeşti (jud. Neamţ). De asemenea, se remarcă o gamă de ace din bronz, de diverse dimensiuni, câteva împungătoare şi pandantive din os.

Piesele amintite indică trecerea omului de la stadiul de „prădător” la cel de „agricultor-culegător” şi fac parte din siturile de la Budăile-Blănariu, Văleni, Săbăoani-Neamţ şi Brad-Bacău.

AJUTĂ ŞI TU LA CERCETAREA CULTURII CUCUTENI ŞI SPRIJINĂ DEMARAREA LUCRĂRILOR PE ŞANTIERUL ARHEOLOGIC DE LA HÂNDREŞTI. AFLĂ CUM, aici https://www.vatra-daciei.ro/proiectul-handresti/sustine-proiectul_handresti/

Trecerea de la preistorie la antichitate este prefaţată de stindardul dacic (incizat pe un vas dacic de la Budureasca-Prahova), expus în sala 3, ca o invitaţie pentru cunoaşterea civilizaţiei geto-dacice. Astfel, cu începere din sala 4, dedicată etapei vechi din istoria geto-dacilor (sec. IV – II î.Hr.), apare o mulţime variată de obiecte, caracteristică culturii lor materiale. Majoritatea pieselor au fost descoperite pe cel mai longeviv şantier arheologic (peste 45 ani de cercetări), situat la Brad – Negri (astăzi judeţul Bacău), unde s-a identificat cetatea dacică, semnalată de geograful grec Claudiu Ptolemeu (sec. I – II d.Hr.), sub numele de Zargidava.

Combinaţia dintre piesele de tradiţie geto-dacică: vase ceramice (căţui, vase-borcan, căni, căniţe, strecurători, fructiere ş.a), unelte agricole şi meşteşugăreşti (cuţite, brăzdare de plug, topoare), obiecte de podoabă şi toaletă (brăţări, inele, cercei, mărgele, ace de păr, oglinzi) sau altele specifice diferitelor îndeletniciri (străpungătoare din os, fusaiole, cârlige de pescuit, vârfuri de săgeţi etc.), cu cele de import, de factură greco-romană (amfore, platouri, cupe) se observă pe parcursul a patru săli (4-7), diferenţa constituind-o caracteristicile specifice fiecărei perioade în parte (evoluţia diverselor forme ceramice, apariţia ori dispariţia anumitor obiecte ş.a.). Cronologic, itinerariul civilizaţiei geto-dacice începe de la secolele IV – II î.Hr. (sala 4) şi se continuă cu secolele II – I î. Hr (sala 5), secolele I î – I d. Hr. (sala 6) şi secolele I î – III d. Hr (sala 7).

Sala şapte de la parter este cea mai spaţioasă (conţine aprox. 2000 piese) şi face trecerea de la perioada clasică (sec. I î – I d. Hr.) la cea specifică dacilor liberi (sec. II – III d.Hr.), fapt argumentat printr-o gamă variată de piese, dispuse în paralel, tocmai pentru a fi remarcate diferenţele dintre ele: vase ceramice autohtone (căţui, vase-borcan, căni, căniţe, fructiere, urne, străchini, castroane, lucrate la mână sau la roată, decorate sau nedecorate), recipiente de import (amfore romane, platouri, cupe), obiecte de vestimentaţie (catarame, fibule, aplici) şi de podoabă (cercei, inele, brăţări, mărgele, pandantive), care provin de la Brad (pentru perioada clasică) şi din aşezările şi necropolele dacilor liberi de la Văleni, Tămăşeni, Gabăra, David, Butnăreşti, Săbăoani şi Roşiori (jud. Neamţ).

Pe lângă dovezile care confirmă ocupaţiile de bază ale dacilor (agricultura, creşterea animalelor, olăritul, pescuitul, vânătoarea, torsul ş.a.) sunt ilustrate şi diferite aspecte legate de înmormântare, de ritul şi ritualul funerar: incineraţia (urne cu oseminte şi obiecte de inventar, îndeosebi podoabe) şi înhumaţia (defuncţi îngropaţi cu piese vestimentare şi de podoabă).

Un loc aparte îl au piesele din mormintele tumulare de la Brad (cupe, pandantive, piese de harnaşament, cute), ce-au aparţinut unor căpetenii militare, vasele cu semne (X-uri incizate, precum şi un capac fragmentar având pictat un peşte-simbol al creştinătăţii), un ac de păr având capul sub formă de lebădă, un ou de pasăre pietrificat, dar şi cele cinci tezaure monetare din argint găsite la Stăniţa, Bozieni, Făurei, Simioneşti şi Tămăşeni – Neamţ (sec. I î. Hr. – II d. Hr.).

Ultima sală de la parter (8) include elemente ale culturii Sântana de Mureş (sec. IV d.Hr.): vase ceramice (căni de lux, castroane, ulcioare, căniţe, boluri, pahare, amforete), obiecte de port (fibule, catarame, mărgele, brăţări şi piepteni din os), descoperite în cimitirul de la Săbăoani şi un tezaur monetar de argint, de la Traian – Neamţ. Purtătorii culturii în cauză au fost triburile migratoare de neam germanic (vizigoţii, ostrogoţii, goţii, taifalii), care prin acţiuni de jaf şi cucerire au pătruns şi în Dacia, după retragerea aureliană (271/272).

Din melanjul culturii materiale autohtone cu elementele specifice populaţiilor migratoare s-a format orizontul amintit. În consecinţă, trăsăturile culturii Sântana de Mureş sunt diferite de cele de tradiţie dacică. În paralel sunt expuse câteva obiecte, din secolele VI – IX (vase-borcan, monede bizantine, catarame, brăţări, cercei, un tipar de bijuterii, o cruce din plumb), găsite la Aldeşti, Secueni, Roşiori, Poiana – Dulceşti, Săbăoani, Traian, (jud. Neamţ), aparţinând populaţiei romanice târzii, precum şi celei din evul mediu timpuriu, care permit legătura cu restul obiectelor de ev mediu, situate la etaj.

Etajul Palatului Nevruzzi cuprinde şapte săli, dintre care una (9) este rezervată Sitului arheologic de la Brad, cu niveluri și materiale tridimensionale datate din neolitic şi până în secolele XVII – XVIII. Atracţia sitului o reprezintă tezaurul cu obiecte de podoabă, descoperit într-un vas askos, în anul 1982 şi compus din peste 480 de piese: brăţări şi un topor de aramă, coliere din dinţi (canini) de cerb, mărgele inelare şi două discuri din aur, specific culturii Cucuteni, faza A (3750 – 2500 î. Hr.), fiind unul dintre cele mai importante din aria culturilor eneolitice din sud-estul Europei.

Celelalte şase săli conţin diverse obiecte, rezultate din săpături arheologice (perioada medievală) şi din donaţii (epoca modernă). Vitrinele din sălile 10-12 supun atenţiei vizitatorilor primele date despre oraşul Roman, referitoare la prima atestare documentară (30 martie 1392), însoţite de dovezi materiale (vase trilobate ştampilate, cu însemne gotice, obiecte din lemn, piatră, metal), descoperite cu prilejul cercetării a două cetăţi: Cetatea Muşatină şi Cetatea Nouă a Romanului (ultima ridicată de Ştefan cel Mare).

De asemenea, putem remarca prezenţa pieselor de port (nasturi globulari, catarame, mărgele, diademe cu fir de aur, inele sigilare, pandantive cu însemne religioase), tezaure monetare (taleri olandezi), arme (săbii), mărturii documentare (facsimile, fotografii), majoritatea lor fiind de la Roman, Gâdinţi, Săbăoani, Tămăşeni, Cordun, Feleşti – Neamţ şi datate în intervalul secolelor XIV – XVIII.

Printre acestea, trebuie semnalate şi sigiliul târgului Roman, precum şi un tablou care îl reprezintă pe domnitorul Ştefan cel Mare, realizat în 1884, la comanda episcopului Melchisedec Ştefănescu (pentru Academia Română), de către pictorul Epaminonda Bucevschi (1843-1891).

 Ultimele trei săli (13-15) conţin obiecte cu specific modern: arme (săbii, pistoale, puşti), de la cele două revoluţii (1821, 1848), elemente de măsură şi cărţi, din vremea domnitorului Al. I. Cuza. Războiul de Independenţă (1877-78) şi Primul Război Mondial (1914-1918) sunt ilustrate prin prisma mărturiilor documentare (facsimile, fotografii, brevete cu decoraţii), a armelor (săbii, puşti) şi a diferitelor obiecte personale, ulterior moştenite şi donate instituţiei noastre, de către urmaşii celor în cauză.

sursa https://www.vatra-daciei.ro/