2 FEBRUARIE – STRETENIE SAU ZIUA URSULUI

La 40 zile după Crăciun, la 2 februarie, când biserica ortodoxă sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului.

Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.   Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere de albine.  

În satele de munte din ţara Haţegului, oamenii aduceau ofrande ursului, punându-i în cale carne de viţel sau oaie, strigând totodată incantaţii precum:

„Na, ursule! Mâncare
Să nu te dai la mioare,
Să nu te dai la vite
Că-s mândre şi cornute.”
în mitologia românească, ursul reprezintă puterea - un fel de „zeu” de temut - deoarece aducea mari pagube în turmele de oi şi vite, în prisăci sau în semănăturile de porumb. Totodată, începând cu prima zi a lunii august, ursul începe să îşi caute femela potrivită pentru a da naştere unei noi generaţii. 
Este ponegrit „Moş Martin” şi din dorinţa de a-l îmbuna oamenii i-au rezervat mai multe sărbători: 1 august - „Martinii de toamnă”, 1 - 3 februarie – „Martinii de iarnă”, dar în data de doi februarie este o altă „zi a ursului” - zi în care uriaşul iese din bârlog, iar dacă îşi vede umbra se întoarce în vizuina unde a hibernat toată iarna, semn că anotimpul rece va mai dura şi nici păsările migratoare nu se vor întoarce prea curând. 
Înainte cu o săptămână de „Moşii de Florii”, se sărbătoreşte „Sâmbăta ursului”.
în tradiţia populară, acest mamifer ne însoţeşte încă de la naşte; nu de puţine ori, când se năştea un băiat zdravăn, moaşa îl poreclea „Ursu”. Totodată, bătrânii foloseau părul şi grăsimile ursului, pe post de leacuri atunci când era nevoie. De exemplu, părul de pe grumazul ursului era folosit pentru cei care suferă de sperietură, în timp ce grăsimea era folosită ca unguent pe foalele noilor născuţi, considerată fiind extrem de benefică şi care ajuta copilul să se înzdrăvenească. 
în ţara Zarandului era antropomorfizat în uriaş, datorită puterii sale fizice, dar şi pentru abilitatea sa de a se deplasă biped, asemeni omului.