Știați că autorul chipului celebrei statui a lui Iisus din Rio de Janeiro este un român?
De celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro a auzit toată lumea, însă foarte puţini ştiu că autorul chipului Mântuitorului este sculptorul gălăţean Gheorghe Leonida.
Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi (dintre care Eliza Leonida-Zamfirescu şi Adela Leonida-Paul, surorile sale), Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse).
Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine.
Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.
Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată.
Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene.