Înaintea erei noastre:
2 000 000 – 1 800 000 Bugiuleşti.
Apariţia primilor hominizi de tip Australopithecus. Descoperirea resturilor fosile s-a făcut în localitatea Bugiuleşti, din judeţul Vâlcea.
1 000 000 – 10 000 Paleoliticul
1 000 000 – 100 000 Paleoliticul inferior.
Popularea teritoriului României de către cete de hominizi purtători ai culturii uneltelor de prund. Dovezi arheologice descoperite la Valea Dârjovului (Muntenia), Valea Lupului şi Ripiceni (Moldova), Căpuşul Mic (Transilvania).
100 000 – 40 000 Paleoliticul mijlociu
Dezvoltarea culturii musteriene este atestată pe întreg teritoriul ţării: la Mitoc (Moldova), Baia de Fier (Oltenia), în peşterile din Dobrogea sau în Transilvania. La Ohaba Ponor, în Transilvania, s-au descoperit primele urme osteologice fosile ale omului din paleolitic – falangele unui exemplar aparţinând omului de Neanderthal.
40 000 – 10 000 Paleoliticul superior
Folosirea peşterilor ca locuinţe şi amenajarea zonelor de locuit pe terase a lui Homo sapiens fossilis, sunt atestate prin descoperirile făcute la Baia de Fier, Cheia, Malu Roşu – Giurgiu, “la Adam” în Dobrogea.
În Peştera cu Oase din Anina (Banat) s-a descoperit o mandibulă veche de homo sapiens, fiind datată cu o vechime de 40.000 de ani. Este prima dovadă de existenţă a “omului european”, numit prin literatura de specialitate “Ion de la Anina”.
Remarcabil este faptul că tot în aceeaşi pesteră s-a mai descoperit şi un craniu aproape întreg dehomo sapiens (“Vasile”), dar mai tânăr cu 14.000 de ani decât “Ion”.
10 000 – 5 500 Mezoliticul
Oamenii timpului se foloseau de unelte din cuarţ şi silex, din os şi din corn de cerb. Săpăligile din corn erau folosite la scoaterea rădăcinilor şi tuberculilor comestibili din solurile nisipoase, preferate de purtătorii acestei culturi. Analizele palinologice par a evidenţia chiar un început de cultivare intenţionată a plantelor, demonstrabil prin creşterea în diametru a micilor grăunţe de polen provenind de la plantele de tip cerealier, aflate într-o stare semisălbatică. Este atestată domesticirea câinelui. Totuşi, în lipsa dovezilor directe privind cultivarea cerealelor (grăunţe carbonizate fosilizate de cereale) şi a celor privind domesticirea unor specii producătoare de hrană, aşezările culturii Schela Cladovei aparţin mezoliticului.
5 500 – 2 500 Neoliticul
5 500 – 3 500 Neoliticul vechi
Cetele din spaţiul carpato-dunărean încep să se organizeze în triburi şi trec la modul de viaţă neolitic clasic: cultivarea plantelor cerealiere (grâul, orzul, meiul, etc) şi a creşterii animalelor (oaia, capra, porcul, boul). Culturi reprezentative: Starcevo–Criş (Oltenia, Muntenia, Transilvania), Vînca – Turdaş (sud – vestul ţării şi Oltenia), cultura ceramicii lineare (nord – vestul ţării şi Moldova).
c. 5300-4800 In localitatea Sântana (jud.Arad) este atestată una din cele mai mari aşezari (cetate de pamant) a neoliticului, localitatea fiind denumită si “Troia României”. În mormintele descoperite s-a gasit şi un schelet uman vechi de 5.500 de ani.
3 500 – 3 000 Neoliticul mijlociu
Înflorirea artei primitive de o rară originalitate. Culturi reprezentative: Dudeşti (Muntenia), Vădastra (Oltenia), Boian (în spaţiul dintre Carpaţi şi Balcani), Petreşti (Transilvania şi Moldova), Hamangia (Dobrogea).
3 000 – 2 500 Neoliticul târziu
Trecerea la o agricultură primitivă. Răspândirea uneltelor de cupru. Epoca ceramicii pictate. Apariţia premiselor organizării gentilice patriarhale. Culturi reprezentative: Cucuteni (Moldova), Gumelniţa (Muntenia, Moldova de sud-est), Sălcuţa (Oltenia), Petreşti (estul Transilvaniei), Tisa (vestul Transilvaniei).
2 500 – 1 800 Perioada de tranziţie de la Neolitic la Epoca Bronzului
Apariţia primelor obiecte din bronz şi argint. Utilizarea în muncile agricole a calului şi a carului. Culturi reprezentative: Coţofeni (Oltenia, Banat, Transilvania), Cernavodă (Dobrogea, Muntenia), Horodiştea – Folteşti (Moldova şi Muntenia răsăriteană).
2 000 – 1 950 Marea migraţie a triburilor greceşti: ionienii. Aceştia se deplasează din stepele pontice, care mărginesc coastele de nord-est ale Mării Negre, tranzitează teritoriul ţării noastre şi se stabiliesc în actuala Bulgarie şi Grecia.
1 800 – 800 Epoca Bronzului
1 800 – 1 600 Epoca timpurie a bronzului
Începutul destrămări orânduirii comunei primitive. Culturi reprezentative: Cernavodă (Dobrogea) şi Glina (Muntenia, Oltenia şi sud-estul Transilvaniei).
1 600 – 1 300 Epoca mijlocie a bronzului
Răspândirea metalurgiei bronzului în aria carpato-dunăreană, pe baza valorificării minereurilor de cupru din Transilvania, Oltenia şi Dobrogea. Culturi reprezentative: Tei (Muntenia), Verbicioara şi Gârla Mare (sud-estul României), Pecica (Banat), Monteoru (Muntenia de nord-est şi Moldova centrală), Costişa (nordul Munteniei), Wietenberg (în interiorul arcului carpatic), Periam – Pecica (zona Mureşului) , Otomani (nord-vestul Ţării) si Lapus (Maramures)
c. 1580 Marea invazie aheeană, alt trib grecesc; urmează acelaşi traseu şi se suprapun peste triburile ioniene.
c. 1500 In localitatea Cornesti (jud.Timiş) se pun bazele celei mai mari fortificaţii din Europa. Fortăreaţa este structurată pe 3 centuri inconjurătoare ocupand peste 900 de hectare de teren. Se pare că fortareaţa ar fi avut si a patra centura cea ce ar duce la o suprafaţă de teren ocupată de 1722 de hectare. Fortăreaţa avea rol de aparare impotriva invaziilor triburilor grecesti.
1 300 – 800 Epoca târzie a bronzului
Perioadă de tranziţie spre epoca fierului. Culturi reprezentative: Cernavodă, Babadag, Balta Verde.
c. 1000 Marea invazie doriană, alt trib grecesc; urmează acelaşi traseu şi se suprapun peste triburile ioniene şi aheene.
800 – 450 (300) Prima epocă a fierului
Începuturile metalurgiei fierului pe teritoriul României. În această perioadă are loc delimitarea ariilor lingvistice, etnice şi culturale. Începutul epocii fierului duce la o accentuare a caracterului războinic al popoarelor.
800 – 600 Hallstattul mijlociu
Odată cu exploatarea zăcămintelor de minereu de fier apar primele centre metalurgice. Se trece de la viaţa simplă agro-pastorală la una mai complexă: se dezvoltă şi meşteşugăritul
657/6 Data tradiţională a întemeierii, pe malul golfului Sinoe, a primei colonii greceşti
Istros (Histria).
600 – 450 (300) Hallstattul final şi perioada de tranziţie la a doua epocă a fierului –
Latene
Perioadă de avânt a “industriei” metalurgice, axată în special pe unelte de lucru şi arme. Apariţia roţii olarului. În izvoarele scrise greceşti apar primele menţiuni despre geto-daci, ramura nordică a tracilor. Începe dezvoltarea aşezărilor de la Piscul Crăşani, Tinosul, Zimnicea, Poiana, s.a.
cca.590 – 550 Herodot si Diogenes Laertius pomenesc despre existenţa unui învăţat get/scit pe nume Anacharsis , prieten cu Solon, reformatorul statului grec
530 Anul întemeierii legendare a orasului Tomis, de catre regina Tomirys a massageţilor in urma victoriei asupra lui Cirus cel Mare (576-529 i.Chr.)
514 Prima menţiune despre daco-geţi, “cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, făcută de către Herodot cu ocazia expediţiei regelui persan Darius I la gurile Dunării, împotriva sciţilor.
c. 514-513 Regele get Antyrus se opune armatelor conduse de către regele persan Darius I. Darius I propusese iniţial o alianţă/vasalitate între el şi Antyrus, alianţă consolidată prin propunerea de căsătorie a lui Darius cu fiica regelui get. Antyrus refuză, ceea ce duce la un conflict geto-persan.
470-460 Marele tragedian grec Sofocle menţionează într-un pasaj din “Triptolem” despre un anume rege Charnabon, “care în timpurile de faţă domneşte peste geţi”
431- 424 Sitalces rege al odrişilor, popor trac, ia în stăpânire teritoriul Dobrogei şi implicit, triburile getice care-l ocupau. Informaţiile date de Tucidide sunt confirmate de un mormânt princiar tracic, descoperit în nordul Dobrogei.
c. 341 Regele Cothelas, de asemenea cunoscut şi sub numele de Gudila, a condus triburile geto-dace din Dobrogea până la portul Odessos. În acest an, el încheie un tratat cu regele macedonean Filip al II-lea, devenind vasal al acestuia. Fiica lui Cothelas, Meda (Medopa) din Odesa devine una dintre soţiile regelui Filip al II-lea.
339 Expediţie organizată de către regele macedonean Filip al II-lea împotriva regelui scit Ateas (Atais), conducător al unei populaţii situate în nordul Dunării de Jos.
c. 339 Este menţionat un conducător get pe malurile Dunării, în nordul Dobrogei, sub numeleHistrianorum Rex. Regele get a opus rezistenţă sciţilor lui Ateas (c. 341-339).
335 Lupte ale lui Alexandru cel Mare duse mpotriva tribalilor. Acestia de vor alia cu o uniune de triburi geto-dacice, condusă de Moskon. Numele acestui bazileu apare pe câteva monede găsite pe teritoriul ţării. Pentru prima dată în istorie, sunt mentionaţi geţii din Câmpia Munteană.
c. 335 Sarmis/Armis Basileus este un rege dac menţionat în Transilvania pe monede descoperite la Turda si Grădiştea Muncelului. Numele lui este similar cu numele capitalei transilvane a dacilor, Sarmisegetusa
326 Zopyrion, general al lui Alexandru Macedon şi guvernator al Traciei, conduce o campanie la nordul Mării Negre. În timpul întoarcerii armatelor macedonene, sunt surprinşi de către geţi şi înfrânţi; Zopyrion este ucis. Presiunea triburilor geţilor nord – dunăreni şi înfrângerea lui Zopyrion l-au determinat pe Alexandru Macedon să-şi propună un nou atac împotriva geţilor.
315 Inceputul expansiunii macedoniene la nord de Muntii Haemus. Lisimach are primele conflicte cu uniunile de triburi trace si gete conduse de regele Seuthes
314 Cetăţile greceşti, în frunte cu Callatis, se revoltă împotriva stăpânirii macedonene. Grecii se vor alia impotriva macedonienilor cu triburile getice si tracice invecinate. Coloniile grecesti vor fi asediate rând pe rând de către armatele macedonene si cucerite. Batalia dintre alianta traco-geta si macedonieni se va da undeva in Dobrogea, macedonienii fiind invingatori.
Pe drumul de intoarcere Lisimach va mai purta o mare batalie in trecatorile muntilor Haemus cu traco-getii lui Seuthes, batalie nedecisa.
Sec. III Într-un decret histrian se atestă existenţa unui rege geto-dac in Dobrogea, destul de puternic, care putea să-şi permită să ţină ostatici 60 de cetăţeni histrieni şi să blocheze veniturile majore ale cetăţii. Numele lui este Zalmodegikos.
cca. 300 Pătrunderea celţilor în Transilvania şi în Oltenia. O parte din ei migrează spre vestul Europei, iar o mică parte este asimilată de către populaţia băştinaşă.
Sec. III Pătrunderea celţilor întârzie unificarea politică a geto-dacilor într-un stat. Geto-dacii sunt organizaţi în uniuni tribale. Se menţionează astfel: o uniune a triburilor de piephigi, care ocupă teritoriul central al Munteniei, în jurul Argeşului, o uniune a triburilor de sienşi în zona Vrancei, o uniune a triburilor din neamul buridavenşilor în Oltenia, o uniune a triburilor ratacenşilor în Maramureş şi pe Târnave, o uniune a triburilor predavenşilor în regiunea Crişurilor.
300 – 299 Este menţionată o uniune de triburi geto-dace în Câmpia Munteană, sub conducerea regelui Dromichaites. Între acesta şi Lysimachos, regele Traciei, izbucneşte un conflict de ordin teritorial. Campania de pedepsire a geto-dacilor este condusă de către Agathocles, fiul regelui trac. Geto-dacii înving, iar Agathocles este luat prizonier de război.
297 Lysimachos încheie pacea cu Dromichaites. În schimbul eliberării lui Agathocles, geto-dacii obţin restituirea unui teritoriu de peste fluviu, ocupat anterior de macedoneni.
292 O nouă campanie de “pedepsire” a geţilor, organizată de către regele Traciei, Lysimachos, se încheie tragic pentru aceştia.
260 Coloniile greceşti Histria şi Callatis intră în conflict cu oraşul Byzantion pentru controlul asupra coloniei Tomis. Byzantion iese învingător.
250 Apariţia monedelor de argint geto-dace, realizate după modelul tetradrahmelor lui Filip al II-lea şi Alexandru Macedon.
sec.2 Menţiuni făcute de către Trogus Pompeius-Iustinus despre existenţa unui rege geto-dac în Transilvania, Oroles şi al unui şef de uniune de triburi geto-dacice, pe nume Rhemaxos, precum si pe fiul acestuia Phradmon.
sec.2 Zoltes, şef al unor uniuni de triburi din sudul Dobrogei, este pomenit în decretul histrian pentru Agathocles ca fiind duşman al cetăţilor greceşti din Dobrogea. Documentul specifică asedierea de către acest conducător al cetăţii Bizone.
Sec. 2 În Transilvania este atestat regele dac Rubobostes, în timpul căruia puterea dacilor a crescut (Incrementa Dacorum per Rubobostem regem).
Sec. 2 În vremea impăratului chinez Wou-ti (140 – 87), dregătorul Tchang K’ian a introdus în China viţa de vie nobilă, adusă în urma unei călătorii făcute în “ţara geţilor”.
c. 170 Artemidor Daldianul din Efes menţionează într-o carte de tălmăcit visele despre: “ la traci sunt tatuaţi copiii nobili, iar la geţi, sclavii. Dintre aceştia, ultimii locuiesc la nord, iar ceilalţi la sud”. Artemidor face clar delimitarea între geţi şi traci, inclusiv a zonei de baştină.
c. 154 Este menţionat un şef de uniune de triburi geto-dacice, pe nume Rhemaxos, în Câmpia Munteniei, urmaş al lui Dromichaites.
146 Trupele imperiale romane cuceresc Macedonia şi o transformă în provincie romană, situând astfel Roma în imediata vecinătate a Daciei.
106/9 Primul conflict dintre daci şi romani. Trupele romane staţionate la Dunăre, se implică într-un fel nediplomatic în viaţa băştinaşilor de dincolo de Dunăre, încercând să le organizeze viaţa paşnică după bunul lor plac. Riposta dacilor aliaţi cu ceilalţi este dură. Aceştia pătrund adânc în teritoriul de peste Dunăre, provocând romanilor mari pagube.
M. Minucius Rufus, guvernatorul Macedoniei, este nevoit să grupeze multe trupe romane pentru înfrângerea şi alungarea intruşilor.
Sec. 1 Regele Thiamarcos apare într-o inscripţie grecească, descoperită la Buridava (Ocniţa, jud. Vâlcea), ca stăpânitor al nordul Olteniei.
82-44 Perioada de domnie a lui Burebista, “cel dintâi şi cel mai puternic dintre regii care au domnit vreodată peste Tracia” (inscripţia lui Acornion). Regele dac uneşte triburile daco-getice, generând formarea primului stat dac, având centrul de putere în partea de sud a Transilvaniei.
Din această perioadă începe să se construiască un sistem de cetăţi şi fortificaţii în Munţii Orăştiei. Pe o suprafaţă de peste 200 kmp se vor construi cetăţile de la Grădiştea Muncelului, Vârful lui Hulpe Prisaca, Feţele Albe, Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru. Acestea erau dublate de o centură exterioară, formată din cetăţile de la Căpâlna, Tilişca, Piatra Craiului şi Băniţa. De aici şi remarca cronicarului Florus, că „dacii stau aninaţi de munţi”.
73-71 Mithridates, rege al Pontului, îşi extinde autoritatea asupra cetăţilor de pe malul Mării Negre. Romanii conduşi de către M.Terentius Varro Lucullus, resping armatele pontice şi îşi arogă dreptul de stăpânitori a cetăţilor-colonie greceşti.
72 Atac masiv al geto-dacilor spre părţile din sud – estul Dunării. Trupele romane conduse de Varro Lucullus reuşesc cu greu să respingă atacul.
62-61 Revolta antiromană a cetăţilor greceşti din Dobrogea, sustinuţi de geţi. Armata proconsulului C. Antonius Hybrida a fost înfrantă. Stindardele romane au fost duse la cetatea getică Genucla.
60-58 Războaie duse de către Burebista împotriva triburilor celtice şi ale boilor situaţi în sudul Slovaciei de azi, şi împotriva anarţilor şi tauriscilor din nord-vestul Daciei. In aceasta perioada a domniei lui Burebista si ultimele triburi celtice sunt alungate de pe teritoriul transilvan.
55 În urma unor conflicte armate, cetăţile greceşti din nordul Mării Negre, Olbia, Tyras, Histria şi Apollonia recunosc autoritatea regelui Burebista. În următorii ani, Burebista îşi extinde suveranitatea până la munţii Haemus din Balcani.
48 Burebista intervine în conflictul dintre Cezar şi Pompei, asigurând celui de-al doilea alianţa sa în preajma bătăliei de la Pharsalos.
44 Burebista moare în acelaşi an cu marele lui duşman, Cezar, şi în aceeaşi conjuctură violentă. După moartea marelui rege are loc destrămarea statului dac. Strabon afirmă că după moartea lui Burebista, statul dac s-a divizat în patru uniuni tribale, apoi în cinci. În zona munţilor Orăştiei însă, se menţine un nucleu organizatoric şi militar eficient.
Iordanes arată că după Burebista, domnia dacilor a intrat în mîna marelui preot Deceneu, apoi continuă: „Iar după ce Deceneu a murit, l-au avut în aproape aceeaşi veneraţie pe Comosicus, deoarece acesta nu-i era mai prejos în iscusinţă. El era socotit, datorită priceperii sale, şi rege pentru dînşii, şi preot, şi judeca poporul ca judecător suprem. Şi după ce el a lăsat cele omeneşti, a venit la domnie Coryllus, regele geţilor, şi timp de patruzeci de ani a stăpînit peste neamurile din Dacia”.
44-29 Comosicus, rege şi mare preot al dacilor.
c.44-10 Menţiune despre existenţa unui conducator al triburilor est transilvanene, Coson / Koson. Dovadă a existenţei acestui rege dac sunt miile de monede descoperite în întreg arealul carpato-pontic.
34 – 32 Conflicte militare între regele dac Cotiso şi romani.
31 Regii daci Cotiso si Dicomes se aliază cu Marcus Antonius împotriva lui Octavian Augustus.
31 Declanşarea unor lupte de pedepsire a dacilor de către Octavian August. Prima menţiune despre gladiatorii de origine geto-dacă.
29 Invazie a bastarnilor (trib Germanic) conduşi de Deldon şi aliaţi cu geto-dacii, la sudul Dunării, în Moesia. Armata romană, condusă de către guvernatorul provinciei, M. Aponius Saturninus, respinge atacul.
Generalul roman M. Licinius Crassus conduce o campanie împotriva bastarnilor şi aliaţilor lor – geţii. Crassus, cu ajutorul unei alte căpetenii gete – Roles, reuşeşte să-i înfrângă pe rasculati. Drept rasplată, Roles a fost primit la Corint de însuşi împăratul Qctavianus, care-l numeşte “prieten şi aliat al poporului roman”.
29-28 Alianţă militară între regele geto-dac Roles şi generalul roman M. Licinius Crassus împotriva lui Dapyx si Zyraxes, şefi ai unor uniuni tribale geto-dace din centrul şi nordul Dobrogei. În urma campaniei, cei doi şefi tribali sunt înfrânţi, iar Roles stăpâneşte Dobrogea cu binecuvântarea imperiului roman.
16-11 Lupte ale dacilor cu romanii în Pannonia.
13-11 Pe fondul expansiunii imperiului roman, dacii transilvăneni pătrund în Pannonia şi atacă trupele imperiale. Expediţia de pedepsire a romanilor ajunge până în inima Transilvaniei, unde, pe Mureş, generalul Marcus Antipa înfrânge rezistenţa dacă.
10 Incursiuni ale dacilor în Câmpia Pannonică. Generalul Tiberius (viitor împărat) respinge atacul. La scurt timp, dacii, aliaţi cu tauriscii şi anarţii, atacă din nou Pannonia.
– – – – – – – – – – – – – — – — – — – – – – – – – – – –
Era noastră:
4 Expediţie militară romană condusă de consulul Sextus Aelius Catus în Dacia.
6 În ideea protejării graniţelor imperiului faţă de “barbari”, romanii instituie un comandament militar al Moesiei pentru apărarea graniţei dunărene. Acest fapt este văzut ca o ameninţare în sine de către geto-daci, care răspund cu atacuri frecvente în teritoriul imperiului.
6 – 9 Racoală antiromană în Pannonia si Dalmaţia la care vor participa şi triburile dacice. După trei ani de lupte, legiunile romane conduse de Tiberius reuşesc să pacifice ţinuturile.
11-12 Guvernatorul Cornelius Lentulus şi comandantul districtului militar moesic, Sextus Aetilius Catus declanşează o puternică campanie militară împotriva geto-dacilor nord-dunăreni. Strabon menţionează că în această campanie au fost distruse aşezări fortificate, iar cca. 50 000 de localnici ar fi fost strămutaţi cu forţa la sud de Dunăre.
12 Geto-dacii din Moldova de Jos atacă nordul Dobrogei şi cuceresc cetatea Aegysus (Tulcea). Ca urmare, întreaga navigaţie comercială şi militară de la gurile Dunării este blocată. Romanii, conduşi de Publius Vitelius, aliaţi cu odrişii regelui Rhoemetalces, reuşesc cu mari sacrificii, să recucerească cetatea şi să-i alunge pe geto-daci peste Dunăre.
15 Trupe geto-dace atacă prin surprindere cetatea Troesmis (Igliţa), ceea ce generează un răspuns din partea romanilor, conduşi de către Lucius Pomponius Flaccus, comandantul Moesiei. Romanii reuşesc cu mari pierderi să-i înfrângă pe geto-daci.
8-18 În anii exilului lui la Tomis, poetul Ovidiu a consemnat numeroase atacuri ale dacilor asupra garnizoanelor romane din cetaţile Aegysus şi Troesmis. Dacii atacau mai ales iarna, când treceau Dunarea pe gheaţă, provocând o stare de instabilitate şi nesiguranţă în rîndul administraţiei romane.
20 Romanii colonizează la nord de Dunăre, în Câmpia Olteniei, triburile de sarmaţi iazygi, în ideea apărării graniţelor imperiului în faţa geto-dacilor.
46 Întemeierea provinciei Tracia. Întreaga peninsulă balcanică devine posesiune a imperiului roman. Dobrogea este piedută de către geto-daci în favoarea romanilor, fiind cuprinsă în provincia romană Tracia.
cca. 60 Vestitul agronom latin Columella (cca. 20 – 70), în lucrarea “Despre agricultură”, face referiri la creşterea oilor de către daco-geţi: “ Apoi (oile) nu numai că-i satură pe ţărani prin belşugul brânzei şi al laptelui, ci acoperă şi mesele bogaţilor cu mâncăruri numeroase şi plăcute, iar unor neamuri lipsite de grâu le procură toată hrana, deaceea cei mai mulţi dintre nomazi şi geţi se numesc * băutori de lapte*”.
57 – 67 Guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus duce o campanie de cucerire a tinuturilor aflate la nord de gurile Dunarii.
62-66 Ca represalii la frecventele atacuri ale geto-dacilor în teritoriul imperial, guvernatorul Moesiei, Plautius Aelianus strămută din zona de la nord de gurile Dunării peste 100 000 de transdanubieni, populaţie amestecată, formată din geto-daci, sarmaţi şi bastarni.
Scopul unei astfel de măsuri extreme – care viza, printre altele, şi diminuarea potenţialului militar al dacilor – reflectă în fapt, incapacitatea Imperiului roman în epoca respectivă, de a supune, prin lupte, populaţia unor întinse zone din teritoriul Daciei.
68-69 Scorilo, rege dac, refuză să atace imperiul roman aflat în plin război civil, fiind conştient că, în caz de atac, romanii s-ar impăca şi coaliza împotriva lui. Acest rege dac se pare că este tatăl celui care va fi marele rege dac Decebal.
69 Atacul la sud de Dunare a unei alianţe formate din geto-daci, sarmaţi, iazigi şi roxolani, este respins de către M. Aponius Saturninus, guvernator al Moesiei.
81/86 Rege al dacilor este Duras – Diurpaneus.
85/86 Geto-dacii trec Dunărea şi atacă Moesia. C. Oppius Sabinus, guvernatorul Moesiei, este înfrânt şi ucis, iar mare parte din armata imperială este decimată.
86 Generalul roman Cornelius Fuscus trece Dunărea cu scopul de a ajunge la Sarmisegetuza, la acea dată capitala regatului dac. Fuscus este atras în cursă şi ucis, iar cea mai mare parte din oaste este decimată sau luaţi prizonieri.
86/87 Din ordinul împăratului Domiţian, Moesia este împărţită în două provincii: Moesia Superior şi Moesia lnferior, pentru a fi mai bine administrate din punct de vedere militar. Pregătiri pentru demararea unei campanii antidacice.
În Dacia, Duras-Diurpaneus cedează tronul lui Decebal. Începutul intensificării campaniei antiromane.
87/106 Domnia lui Decebal. Vast program de consolidare a teritoriului dacic, prin construcţii civile şi militare în Dacia, în special în zona Munţilor Orăştiei.
88 Tettius lulianus conduce o altă armată romană, care pătrunde prin Banat, cu scopul de a ajunge la capitala dacă. În defileul de la Tapae obtine o victorie asupra dacilor.
89 Se încheie o pace de compromis între Dacia şi Imperiul Roman. Decebal se recunoaşte rege clientelar în schimbul unei subsidii anuale (ajutor bănesc pe care Imperiul Roman se obliga să-l plătească dacilor!). Reprezentantul dac la tratativele duse cu împaratul roman Domiţian, este Diegis, după unii istorici, fratele lui Decebal.
99 Împăratul Traian face o vizită de inspecţie în provinciile balcano-danubiene.
100 Prin decretul din 25 octombrie, emis de către guvernatorul Moesiei Inferior, M. Laberius Maximus, se fixează hotarele teritoriului Histria.
101-102 Primul război dacic a lui Traian.
101, mart. 25 Împăratul Traian pleacă din Roma cu destinaţia Moesia Superioară. Din dispoziţia lui, două coloane militare se îndreaptă spre Transilvania: una traversează Dunărea pe la Lederata, a doua, în frunte cu împăratul, trece Dunărea pe un pod de vase în zona localităţii Drobeta.
101-102 Contraofensiva de iarnă: o armată dacă aliată cu roxolanii atacă Moesia. Se dă marea bătălie de la Adamclisi, care se încheie cu victoria armatei romane.
102 Reluarea ofensivei romane înspre Transilvania. Încheierea unei păci cu clauze în defavoarea regelui dac. Traian ia numele triumfal de Dacicus.
103-105 Se construieşte podul de peste Dunăre, de la Drobeta, în scopul asigurării unei deplasări rapide a armatei romane din Moesia spre Câmpia Română şi implicit, Transilvania. Arhitectul şi inginerul podului este vestitul Apollodor din Damasc.
105-106 Al doilea război dacic a lui Traian.
105, iun. 4 Împăratul Traian, în fruntea armatei romane, se îndreaptă spre Dacia. Începutul ofensivei romane.
106 Asediate, cetăţile dace sunt cucerite rând pe rând de către legiunile romane. Decebal se vede nevoit să se retragă în cetatea de scaun, Sarmisegetusa. După căderea cetăţii în mâinile romanilor, Decebal se sinucide.
11 August este data care atestă încheierea războiului daco – roman. Se constituie provincia romană Dacia.
În fruntea provinciei Dacia este numit un legatus Augusti propraetore, cu rang consular, ca reprezentant al Împaratului.
107-109 Se construieşte drumul Ulpia Traiana – Apulum – Potaissa – Napoca – Porolissum.
107 Intors la Roma, Traian isi serbeaza triumful dacic, spectacolele si jocurile oferite cetatenilor romani, dureaza timp de 123 de zile.
108 Se începe construirea capitalei provinciei, denumită, în cinstea împaratului: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica. Primul guvernator al provinciei este numit Decimus Terentius Scaurianus.
109 Se inaugurează la Adamclisi monumentul triumfal – Tropaeum Traiani – în cinstea victoriei obţinute de către legiunile romane asupra dacilor.
113 mai 12 În scopul glorificării victoriei împăratului asupra dacilor se inaugurează la Roma, Columna lui Traian, operă a lui Apollodor din Damasc.
117 Orasul Napoca este ridicat la rang de municipiu.
117-118 Răscoale ale dacilor. Dacii din provincie, cu sprijinul dacilor liberi şi aliaţi cu sarmaţii iazigi şi roxolanii, atacă garnizoanele romane. Se incendiază suprastructura lemnoasă a podului de la Drobeta, în scopul blocării intervenţiei romane din Moesia. Noul împarat, Hadrian, preia comanda trupelor staţionate în Dacia şi înfrange revolta.
119 În vederea consolidării puterii romane şi a unei administrări mai bune, provincia se împarte în două: Dacia Superior cu resedinta la Apulum şi Dacia Inferior, cu resedinta la Romula.
120-125 Hadrian infiinţează unitatea militară Cohors I Dacorum alcatuită din 1000 de razboinici daci, care va fi deplasată pentru apararea graniţelor imperiului roman în Britannia. Dacii vor duce aici alături de romani, lupte impotriva scoţilor, iuţilor si picţilor de miazanoapte.
123-124 Datorită revoltelor permanente ale populaţiei dace, provincia este reîmpărţită, de data aceasta în trei provincii: Dacia Superior, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis. În acest sens, oraşele Drobeta, Napoca şi Romula obţin rang de municipium.
132-133 Inaugurarea apeductului coloniei Ulpia Traiana Sarmisegetusa.
139 Este atestată exploatarea minieră de la Alburnus Major (Roşia Montana). Apariţia primelor tăbliţe triptice scrise în limba latină vulgară ca acte administrative a exploatării miniere. Tablițele aduc dovada exploatarii minelor pe o durata de 31 de ani, intre 139 si 167 d.Chr.
139 În timpul împăratului Antonius Pius se produc din nou tuburări grave în Dacia. Răscoalele declanşate de daci cuprind o mare parte a provinciei. Împăratul roman se vede nevoit să întărească armata din teritoriul dac.
143 Dacii liberi au atacat provincia Dacia, dar au fost respinşi.
cca. 144 Scriitorul latin Apuleius, în lucrarea sa «Apologia»,face referire la furia războinică a geţilor, numind-o : «nebunia geţilor». Concluzia este aferentă stării de insecuritate indusă de daci în provincia romană Dacia, prin diferite atacuri din exterior sau răscoale ale populaţiei băştinaşe.
145 Atestarea unei diplome acordată unui călăreţ geto-dac lăsat la vatră (de la Amblogama), în urma efectuării servicului militar în trupele romane ‘’Alla ‘‘ de călăreţi. Încă din timpul împăratului roman Hadrianus (117-138), din Dacia au fost recrutate importante trupe de auxiliari ‘’călăreţi’’, care au fost dislocate în Spania şi Insulele Britanice.
156-157 În urma puternicelor atacuri ale dacilor liberi, romanii construiesc un “val” de pământ şi piatră (zid de apărare), întărit din loc în loc cu castre şi fortificaţii, închizând lanţul carpatic la nord, între văile Crişului şi a Someşului (Limes Porolisensis). Totodată, iau măsura întăririi fortificaţiilor cu noi trupe aduse din Moesia.
157-158 Puternica rascoală a dacilor in Dacia Porolissensis sprijinită de costoboci si carpi. Legiunile romane reuşesc cu greu să înfrangă revolta.
164 Împaratul MarcAureliu respinge noi atacuri ale geto-dacilor asupra provinciei romane Dacia.
167 Costobocii (dacii liberi din Carpatii nordici), aliaţi cu sarmaţii iazigi şi bastarnii, atacă Dacia romană, invadând apoi Macedonia şi Grecia.
168 Înfrângerea coaliţiei daco-sarmato-bastarnă.
168-169 Reorganizarea administrativă şi militară a celor trei provincii dacice. Pentru consolidarea puterii, Legiunea a V-a Macedonica este transferată de la Troesmis în Dacia, la Potaissa.
170 Raid al costobocilor în provinciile romane. Costobocii pătrund până în Moesia lnferior, devastează regiunile pontice, ajungând până în Grecia (unde sunt înfrânţi). Guvernatorul M. Claudius Fronto moare în timpul acestor lupte.
cca.170 Pieporus este rege al costobocilor (Piepori regis / Coisstobocensis) Inscripţia mai mentioneaza si numele soţiei acestui rege dac, Ziai si a nepoţilor lui, Natoporus şi Dirigisa .
180-192 În timpul domniei împăratului Commodus, localităţile Appullum şi Napoca sunt ridicate la rangul de colonie.
180 Împăratului Commodus, încearcă realizarea unui tratat de pace cu dacii liberi, care eşueaza datorită nerespectarii caluzelor contractuale de catre romani
180-184 Romanii poartă lupte grele cu dacii liberi din nord-estul provinciei Dacia. Dacii bastinasi din provincie declanseaza o serie de rascoale anti-romane sincronizate cu atacurile dacilor liberi.
193-211 În timpul domniei împăratului Septimius Severus, localitatea Ampelum este ridicată la rang de municipium.
205 Prima mentiune documentară a municipiului “Septemium Apulense”
213-214 Vizita împăratului roman Caracalla în Dacia. Trupele imperiale poartă război împotriva carpilor, pe fondul intervenţiei acestora în Dacia romană.
217-218 Dacii liberi ocupă, pentru un timp, o mare parte a provinciei romane Dacia.
219 Inscripţie de un mormânt din Banna, Anglia, care menţionează despre existenţa unui “tribun dac” Menander care conducea unitaţile dace cantonate la frontiera dintre Anglia si Scotia. În afară de această inscripţie au mai fost descoperite multe altele care sese remarcă prin figurarea în piatra a sabiei specifice dacilor “sica”.
222-235 Concilium Daciarum Trium (Consiliul celor trei Dacii) – adunare provincială reprezentativă a celor trei Dacii. Este formată din delegaţii oraşelor şi districtelor rurale şi se întrunea la Ulpia Traiana.
236 Dacii liberi şi sarmaţii iazigi atacă Moesia Inferior. Împăratul Maximin Tracul, dac de origine, înfrânge invadatorii, luându-şi titlul de Dacicus Maximus.
237 Inscripţia de pe zidul cetaţii Histria menţioneaza pe lângă cetatenii romani si pe băştinaşi daci, cu numele de lai.
238 Invazie în zona Dunării de Jos a carpilor (dacii liberi din Moldova), aliaţi cu goţii. Coaliţia este înfrântă de către guvernatorul Moesiei Inferior, Tullius Menophilus.
cca. 240 Quintus Septimius Florens Tertullianus, zis “Tertulian” (cca. 150; † cca. 250), scriitor creştin, enumeră între popoarele creştinate pe: sarmaţi, daci, goţi şi sciţi.
242 Invazie în Moesia şi Tracia a carpilor, aliaţi cu goţii.
245-247 Atac în forţă al carpilor în Dacia. Luptele duse pe parcursul a doi ani se finalizează cu victoria trupelor romane, conduse de împăratul Filip Arabul. Se adoptă o nouă politică de consolidare a puterii militare, prin fortificarea unor centre urbane: Sucidava, Romula, Drobeta, s.a.
242 Împaratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a-şi bate moneda proprie. Pe monede este efigia împaratului pe o parte iar pe cealalta reprezentarea provinciei , sub chipul unei femei ţinând emblemele celor doua legiuni staţionate în Dacia.
248 O puternică coaliţie, alcătuită din carpi, goţi şi taifali invadează Dobrogea. Cu această ocazie este distrus oraşul Histria.
249 Împăratul roman Decius duce lupte împotriva dacilor liberi; învingător, îşi ia titlurile de Dacicus Maximus şi Restitutor Daciarum.
251 Armata gotă, condusă de către regele Kniva şi aliaţi cu triburi dacice, înving armata romană în faţa localităţii Abrittus (Razgrad în Bulgaria). Însuşi împăratul Decius şi fiul său sunt ucişi şi călcaţi în picioare de cai, trupurile lor nemaifiind găsite. Rămăşiţele armatei romane se retrag spre Grecia, alegându-şi un nou împărat în persoana lui C. Vibius Treborianus Gallus. Cronicarul Lactantius prezintă într-un mod foarte plastic evenimentele, precizând cauza şi efectul: „Căci plecând împotriva carpilor (împăratul Decius) care ocupaseră atunci Dacia şi Moesia, a fost îndată înconjurat de către barbari şi nimicit împreună cu o mare parte a armatei sale şi nu i s-a putut face nici măcar cinstea unei înmormântări, ci dezbrăcat şi gol a zăcut pe pamânt, servind drept hrană fiarelor şi păsărilor”. Este primul împărat roman care moare în luptă.
253 Noua invazie a aliaţilor carpi şi goţi la Dunăre. Trupele romane, conduse de M. Aemilius Aemilianus, guvernatorul Moesiei, reuşesc să înfrângă coaliţia carpo-gotă.
255/258 Ultimul document epigrafic descoperit la Sarmisegetuza. Orasul intră, in timpul domniei imparatului Gallienus, într-un pronunţat declin.
257 Invaziile dacilor liberi în Dacia îl obligă pe împăratul roman Gallienus să ia măsuri atât defensive, cât şi ofensive. În urma victoriei îşi arogă titlul de Dacicus Maximus.
259 Comandantul legiunilor romane staţionate in Pannonia, Ingenuus, dac născut în provincia Dacia se auto-intituleaza împarat al Imperiului Roman
260 Bătălia de la Mursa , Gallienus îl infrange pe Ingenuus, acesta fiind ucis in luptă
260 Publius Cornelius Regalianus, guvernator al Moesiei, este făcut Împărat de către armatele de la Dunăre. Acesta se considera membru al familiei regale dacice, afirmând că este rudă cu însuşi Decebal.
263 – 267 Atacuri ale alianţei carpo – gote în provinciile romane la sud de Dunăre.
268 Regalianus este ucis prin trădare de către romani în urma tradarii aliatilor săi roxolani.
269 Marea invazie gotă si a aliaţilor lor in Grecia, Creta si Moesia se termină cu înfrangerea lor în bătălia de la Naissus.
270 Împăratul roman Aurelian duce tratative cu şefii dacilor carpi, în care se “leagă” să recunoască independenţa Daciei.
271 Împăratul Aurelian renunţă la provincia Dacia şi retrage administraţia şi legiunile romane la sud de Dunăre, într-o nouă provincie, pe care o denumeşte tot Dacia (?). Noua provincie este împărţită în două: Dacia Ripensis (cu capitala la Ratiaria) şi Dacia Mediterranea (cu capitala la Serdica) – oraşe din actuala Bulgarie.
Majoritatea covârşitoare a populaţiei băştinaşe din Dacia, având ca principală formă de organizare obştea sătească, rămâne pe loc, continuându-şi viaţa de zi cu zi.
Ocuparea Daciei de către romani, care a durat 165 de ani, se încheie cu acest gest de neputinţă al împăratului roman.
273 Un atac la sud de Dunăre al carpilor este respins de armata romană, condusă de împăratul Aurelian. Împăratul şi-a luat titlul de Carpicus Maximus
275 Dacii situaţi in Câmpia Tisei, atacă provinciile romane. Armatele conduse de împaratul Aurelian, reuşesc să-i înfrangă. Aurelian işi va lua titlul de Dacicus Maximus
284-305 În timpul împăratului Diocleţian, teritoriul Dobrogei este separat de Moesia Inferior şi transformată în provincie independentă, sub numele de Scythia Minor, cu capitala la Tomis. Carpii vor ataca frecvent nou provincie.
286-293 Împăratului Diocleţian si Galerius, luptă împotriva iazigilor sarmaţi în Banat şi Pannonia.
290 La Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) sunt menţionaţi primii martiri creştini din Dobrogea (Astion şi Epictet).
293 Instituirea sistemului tetrarhiei în Imperiul Roman, Galerius devine cezar.
296.297 Lupte între carpi aliaţi cu goţii şi armatele romane conduse de cezarul Galerius. Învingător de 6 ori, primeşte titlurile triumfale de Carpicus Maximus si Gothicus Maximus. Galerius va coloniza carpii prizonieri, in Pannnonia.
297 – 298 Campania lui Galerius în Persia. În această campanie vor fi prezente şi trupe alcatuite din daci. Galerius îl va infrânge in mod decisiv pe Narses, regele persan.
299 Începutul unui război de durata al sarmaţilor iazigi si al triburilor carpilor împotriva romanilor. Galerius preia comanda trupelelor romane din Balcani.
c. 300-350 Alianţa a carpilor si goţilor indreptată împotriva Imperiului Roman.
Sec. IV Se menţionează despre existenţa unei populaţii creştine în Dacia, la Biertan (jud. Sibiu). Un anume Zenovius donează unei mănăstiri creştine, aflată în această zonă, un obiect de cult din bronz, cu monograma lui Isus Hristos.
301 Atacuri ale triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman. În urma bătăliilor purtate cu aceştia Galeriu primeşte titlurile de Germanicus Maximus II si Carpicus Maximus II
302 Atacurile triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman sunt oprite de catre Constantius Chlorus, care primeşte titlurile de Germanicus Maximus III si Carpicus Maximus III
303 Atacuri ale triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman. În urma bătăliilor purtate cu acestia Galeriu primeşte titlurile de Germanicus Maximus IV si Carpicus Maximus IV
304 Atacuri ale triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman. În urma bătăliilor purtate cu acestia Galeriu primeşte titlurile de Germanicus Maximus V si Carpicus Maximus V
303-304 Persecuţiile anticreştine ale împăratului Diocleţian afectează şi localnicii din Tomis, Durostrum, Axiopolis, s.a., înregistrându-se un mare număr de martiri.
305 Galerius devine Împarat al Imperiului Roman de Răsărit.
306 Romanii anexează o regiune la nord de Dunăre, pentru consolidarea zonei de graniţă. În acest sens, sunt reactivate fortificaţiile de la Drobeta, Sucidava şi Romula (redenumită Constantiniana). Se incearca creerea unui tampon de siguranţă între imperiul roman, Dacia şi “barbari din nord”.
307 Galerius aflat in conflict cu Maxentiu, Maximianus Herculius si Constantin, atacă Roma. Nereuşind ocuparea oraşului, Galerius se va retrage în Balcani.
308 Atacuri ale triburilor carpilor în Imperiul Roman. În uma bătăliilor purtate cu aceştia Galeriu primeşte titlul de Carpicus Maximus VI
310 Conflict militar între romani si triburile carpilor. Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius reuşeste să-i înfrangă şi să-i oblige să se retraga la sud de Dunăre
311 Galerius promulgă, cu câteva zile înaintea morţii lui, 30 aprilie 311, un edict de toleranţă faţă de creştini. Este primul edict de toleranţă faţă de creştini dat de un împărat roman, mult premergator lui Constantin cel Mare.
315-316 Constantin cel Mare respinge atacurile goţilor aliaţi cu carpii. Împăratul a adoptat titlurile de Gothicus Maximus şi Carpicus Maximus.
315 25 iunie. Se inaugureaza la Roma arcul de triumf, construit în onoarea lui Constantin cel Mare. Arcul de triumf este decorat cu statui gigantice de daci.
316 Se reconstruieşte cetatea Tropaeum Traiani, distrusă de către goţi.
316 Întemeierea pe malul stâng al Dunării în regiunea de vărsare a Argeşului a cetaţii Constantin Dafne. .
322-324 Dupa acţiunea de pacificare a sarmaţilor, Constantin cel Mare comandă construirea unui uriaş val de apărare împotriva intruziunii dacilor pe linia sud – nord de la Viminacium (Serbia) – Nyiretyhaza (Ungaria), numit simbolic Digo del Diavolo, Digul Diavolului.
În aceaşi perioadă se începe şi construirea valului de apărare, între Dunăre şi Munţii Carpaţi, numit Brazda lui Novac.
328 În efortul de a-şi securiza graniţele şi de a asigura o bună intervenţie spre nord, romanii construiesc un pod peste Dunăre, în dreptul localităţii Sucidava (Corabia de astăzi).
330 mai 12. Inaugurarea noii capitale a imperiului bizantin ; vechiul Bizant primeste numele de Orasul lui Constantin, Costantinopol.
331-332 (iarna) Afectaţi de intruziunea romană la nord de Dunăre, goţii ripostează. Imperiul roman încheie cu aceştia un tratat prin care le acordă calitatea de aliaţi (foederati).
335-336 După încheierea tratatului de pace cu goţii, Constantin cel Mare organizeaza o campanie militară la nord de Dunăre, îndreptata contra dacilor, cu scopul de a recuceri Dacia. În ciuda faptului că dacii vor infrange legiunile romane, Constantin cel Mare isi va totuşi lua titului de Dacicus Maximus.
337 Trupele romane cazarmate la nord de Dunăre (începând din 206) sunt mutate în Moesia. Romanii renunţă să mai “supravegheze” provinciile nord dunărene.
348 Wulfila, misionar creştin, se refugiază în Împeriul Roman. Wulfila, celebrul traducător al Bibliei în limba goţilor, este cel care creştinează populaţia de la nord de Dunăre până în acest an. Persecutat de conducătorul goţilor, Athanaric, îşi salvează viaţa cerând protecţie bizantină. Wulfila îşi va continua misiunea de creştinare în Moesia.
cca.340-360 Datarea primei biserici creştine de pe teritoriul României, la Slăveni din Oltenia. Biserica a fost construită peste urmele castrului roman distrus in 247. Dimensiunile construcţiei sunt de 16 m lungime pe 7 m laţime.
cca. 350 Se naşte călugărul Gherman, numit daco-românul (350 – c. 404), cel care va fi mentorul lui Ioan Casian.
357-359 Conflicte ale romanilor în Pannonia cu triburile sarmatice şi dacice. În prima faza sarmaţii aliaţi cu dacii reuşesc să-i înfrangă pe romani. “Triburile nordice” sunt însă înfrânte fiind obligate să cadă la pace cu romanii. În rândurile “barbarilor” sunt menţionaţi conducatorii: Zizais, Rumon, Zinafer, Usafer si Fragiledus.
360 Se naşte Ioan Cassian în Dobrogea de azi (pe Valea Casimcei, jud. Constanţa). Hirotonisit preot de către papa Leon, va fi trimis de către acesta cu misiunea de creştinare a popoarele galice. Moare în jurul anului 430, fiind ulterior declarat “sfânt” de către Biserica Ortodoxă şi “fericit” de către Biserica Catolică.
361-363 Împaratul Iulian Apostatul, ia masuri pentru intărirea cetaţilor şi a fortificaţiilor de la Dunăre.
367-369 Lupte ale vizigoţilor şi romanilor în timpul împăratului Valens in zona Dunării de Jos. Cu acesta ocazie este menţionat un sat al carpilor “ vicus carporum” undeva lânga Hârşova, precum si dacii bastinaşi de care romanii aveau o frică deosebită.
376 Marea invazie a hunilor în spaţiul carpatic. În urma luptelor purtate între huni şi goţi, aceştia din urmă sunt constrânşi să ceară azil în Imperiul roman, beneficiind de statutul de aliaţi ai romanilor.
381 Carpodacii, aliaţi cu sarmaţii, sunt înfrânţi de către împăratul Teodosiu I cel Mare şi alungaţi la nord de Dunăre.
386 Goţii sprijiniţi de daci încearcă să pătrunda prin forţa, pe cale fluviala, în Imperiul Roman pentru a-şi asigura protecţie imperială faţă de huni. Generalul Flavius Promotus intercepteaza flotila de 3.0000 de bărci monoxile, undeva în zona Isaccei, şi-i masacrează pe goţi şi aliaţii lor.
391 Carpii aliaţi cu goţii pătrund în Imperiul roman, devastând Moesia Secunda, Scythia si Thracia. În urma luptelor duse generalul roman Flavius Promotus este ucis, luptele cu alianţa “barbară” fiind continuate de generalul roman de origine vandală, Stilicho
395 După moartea împăratului Teodosiu I, Imperiul Roman se împarte în două, între cei doi fii ai împăratului. Flavius Honorius devine împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu capitala la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408) al provinciilor din Orient, cu capitala la Constantinopole. Dobrogea şi provinciile sud-dunărene sunt incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit.
435 Noii conducatori ai hunilor, Bleda si Attila semneaza un tratat de pace cu Imperiul Bizantin in localitatea Margus (?) din nordul Transilvaniei
447 Sucidava (Corabia) este cucerită şi distrusă de către huni.
Hunii, conduşi de către Attilla (434-453) devastează Balcanii si încearca să cucerească Constantinopolul; dar fără rezultat.
Din această perioadă sunt menţionaţi la curtea lui Attila: principele Ramung al Valahiei, Sigeher von Walachen, Malduca, domn al valahilor şi Maudelos al Valahiei, Curidachus, vasal al regelui Attilla.
448 Cronicarul bizantin Priscus, însoţitor al generalului Maximim, sol al împăratului bizantin Teodosiu al II-lea la curtea lui Attilla, pomeneşte despre băstinaşii din nordul Transilvaniei, care vorbeau limba ausonică (dacă). Priscus specifică existenţa cuvintelor mei şi mied. Legat de huni, face menţiunea că aceştia erau un amestec de popoare diferite: huni, goţi şi ausoni (daci). Priscus mentioneaza existenta unui aliat a lui Attila pe nume Curidachus.
451, 20 iunie O coaliţie sub comanda generalului roman Flavius Aetius şi a regelui vizigot Theodoric I învinge în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice (Chalons – Franţa) armata regelui hun Attilla, marcând sfârşitul dominaţiei hunilor în Europa de vest.
Falvius Aetius (cca. 390 – 454), numit ultimul roman, ca recunoaştere a înfrângerii lui Attila, s-a născut la Durostorum (Silistra de azi) .
454 După moartea lui Attila (453), hunii sunt înfrânţi la Nedao (Pannonia), de către o coaliţie a popoarelor supuse (!), în frunte cu gepizii. Imperiul hun se destramă.
457-474 Perioda de domnie a lui Leon I Tracul , împarat roman de origine daco-tracica
c. 470 Se naşte în Dobrogea viitorul preot Dionisie Exiguul (sau “cel smerit”). Dionisie este cel care a fixat “cronologia erei creștine”, Iuând pentru prima oară ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, Nașterea Mântuitorului, “începutul nădejdii noastre” (fixând-o în 754 sau 753 de la întemeierea Romei”, în loc de 749, a făcut o eroare de 4 sau 5 ani); a fost adoptată încă din sec. VII în Italia, din sec. VIII în Anglia, în cel următor în Franța, apoi, cu timpul, în toate țările lumii. Dionisie moare in anul în jurul anului 545.
480 Alianţă între bizantini şi triburile protobulgare împotriva ostrogoţilor.
490, 499 şi 502 Campanii ale protobulgarilor în Ilyria, Moesia şi Tracia. Începutul formării hanatului Bulgariei la sud de Dunăre.
491-518 Împăratul roman Anastasius I începe refacerea frontierei dunărene.
518 Anţi (triburi daco-getice) invadeaza Tracia. Generalul bizantin Germanicus reuseste să-i nfrangă şi să-i alunge la sud de Dunăre.
518-527 Perioada de domnie a lui Iustin I, imparat bizantin de origine dacă.
498-520 Paternus, “episcopus metropolitanus”, este numit episcop de Tomis.
Sec. V. În acest secol, trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea filozoful străromân Aethicus Histricus, autor al lucrării Cosmografia. Filozoful, născut la Histria în Dobrogea, utiliza în textele sale un alfabet misterios, alcătuit din 23 de caractere.
Tot în acest secol, trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Dobrogea “cel mai învăţat călugăr scit”, Ioan Maxenţiu. Fericitul călugăr Ioan Maxenţiu a scris opt cărţi “libelli”, care tratează diferite probleme hristologice şi antropologice şi combate cu tărie nestorianismul şi monofizismul lui Eutihie. Iată câteva titluri din scrierile sale: Libellus fidel, Capitole doctrinare, Mărturisire de credinţă ortodoxă, Unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu propriul Său trup, Răspuns contra achefalilor…, Contra Nestorienilor, Răspuns la Epistola Papei Hormisda.
530-533 Invazii ale bulgarilor , sclavinilor si anţilor (triburi geto-dacice) in Tracia. Generalul bizantin Chilbudios reuşeste să blocheze un timp invaziile dar este ucis in luptele purtate în anul 533 cu sclavini.
529-536 Marcellinus Comes, secretar al împaratului Iustinian, relatează în cronica sa un şir de conflicte între Mundus, magister militum per Ilyricum si triburi de bulgari si geţi (anţii din Banat ?).
535-540 În timpul domniei lui Justinian (527-565), imperiul bizantin iniţiază o politică ofensivă şi defensivă în zona nord-dunăreană. Se refac fortificaţiile aşezărilor de la Durostorum, Histria, Dinogeţia, Ulmetum, Tomis, s.a.
În această perioadă, cele 15 oraşe din Dobrogea acced la rang de episcopie, Tomisul devenind reşedinţă metropolitană.
536 Împăratul Justinian, de origine romano-tracă, începe construcţia cetăţii şi apoi a Mănăstirii Sf. Ecaterina pe muntele Sinai (în actualul Egipt). Pentru administrarea şi apărarea ei sunt duşi soldaţi daci nord – dunăreni (bessi), împreună cu familiilor lor (Procopius). Acest lucru este confirmat de tradiţiile orale din sec. 8 – 9 ale localnicilor, cât şi de relatările călătorilor straini şi a pelerinilor.
545 – 546 Triburile anţilor si a sclavinilor pătrund şi devasteaza provinciile Ilyria si Tracia. Generalul bizantin Narses reuşeste să-i înfrangă şi să-i alunge dincolo de Dunăre.
cca. 550 Cronicarul got Iordanes scrie o istorie a goţilor, numită Getica. Cronica este cea mai bună dovadă a convieţuirii paşnice dintre geţi (daco-geţi) şi goţi prin faptul că cei din urmă, în timpul îndelungat de comuniune, au preluat de la geţi atât istoria descendenţei dacice, cât şi multe dintre obiceiuri acestora. Iordanes pomeneşte în istoria lui despre regii goţi (!): Gudila, Antirus, Burebista, Coryllus, Diurpaneus şi despre marcanţi filozofi precum: Zamolxe, Zeuta şi Deceneu.
Tot Iordanes face menţiunea: în interior(ul) (Sciţiei) este Dacia, întărită de prăpăstioşii Alpi în formă de cunună. La acea vreme, numele de Dacia nu era uitat in istorie.
550-553 Menţiunea documentara a ultimului episcop dobrogean la Tomis, Valentenian, care intreţine legaturi atât cu biserica din Constantinopol cât şi cu papa Virgilius al Romei